Clubul de fotbal CFR Cluj a ieșit, marți, din procedura de insolvență în urma deciziei Tribunalului Specializat Cluj și va putea participa în ediția 2018-2019 a cupelor europene, a declarat, pentru Agerpres, președintele grupării ardelene, Iuliu Mureșan.
„Este un moment foarte important pentru clubul nostru. Practic în minutul 90+1 am obținut o mare victorie, am ieșit din insolvență. Azi instanța a admis cererea în condițiile în care 31 mai era data limită stabilită de UEFA până la care puteam ieși din insolvență pentru a putea juca în cupele europene în 2018”, a spus Mureșan pentru AGERPRES.
Oficialul ardelean a precizat că încheierea procedurii de insolvență modifică atât bugetul, cât și obiectivele clubului în ediția 2017-2018 a Ligii I: „Acum că nu mai suntem în insolvență, se modifică automat și bugetul și obiectivele. Vom avea un buget mai mare pentru că ne dorim un loc de cupe europene. Nu vrem să discutăm de lupta pentru titlu, e prea devreme, de abia am scăpat de insolvență, dar ne dorim un loc de cupe europene, asta este clar. Dar dacă suntem acolo sus, nu o să refuzăm să luăm și titlul”.
În noile condiții, CFR Cluj va aduce jucători mai valoroși în această vară, a menționat Mureșan. „Normal că atunci când sunt alte pretenții, avem nevoie și de un lot mai valoros. Noi am făcut deja câteva transferuri, dar în perioada următoare ne dorim să aducem jucători de un nivel mai ridicat. Iar în ceea ce îl privește pe Ciprian Deac, el este jucătorul nostru. Nu știu cine l-a dezinformat pe Gigi Becali că dacă noi nu ieșeam din insolvență Deac putea pleca. Jucătorul a semnat prelungirea și nu avea nicio clauză care să depindă de insolvență. E jucătorul nostru până în 2020”, a mai afirmat Mureșan.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

