Julius Caesar la Casa Alba?

Nu este un secret ca in piesele lui Shakespeare un regizor sa descopere ca se vorbeste despre realitatea in care traim azi. Faptul ca Shakespeare este mereu acutal, nu mai e o noutate. A dovedit-o si Oskar Eustis, care a montat la Public Theater piesa Julius Caesar, vazandu-l in portretul pe care i-l face Shakespeare dictatorului roman, pe actualul presedinte al Statelor Unite. Si actorul ales, Gregg Henry, experimentat actor de teatru si film (a mai jucat in Henry IV de Shakespeare), blond, cu parul cazut ca o coama pe frunte, seamana izbitor. Iar amanuntul care a facut ca sutele de oameni care au umplut pana la refuz, ca de obicei, arena teatrului din Central Park, unde are loc, in fiecare vara, seara de seara, evenimentul “Shakespeare in the Park”, sa izbucneasca in hohote si sa aplaude, a fost atunci cand s-a precizat ca sotia lui Julius Caesar, Calpurnia (Tina Benko), are accent slav! Oare Melania Trump nu este din Slovenia? La fel, baietii familiei prezidentiale pot fi asociati cu fiii lui Caesar, cum a crezut Shakespeare, fratii Brutus (Corey Stoll) si Cassius (John Douglas Thomson), jucati de actori pe care i-am mai vazut aici in Troilus and Cressida. Ba un spectator mi-a atras atentia ca Mark Antony, prietenul fidel al lui Caesar, ales sa fie femeie, parca ar fi… Ivanka.

Oricum, nu era greu sa decodifici in familia lui Caesar, familia lui Donald Trump. A facut-o chiar unul din baietii sai, care a mers la spectacol si la urma a cerut sa fie interzis. S-a crezut poate un fel de Nicu Ceausescu, iar America a confundat-o cu Romania, ca tot a trecut Johannis pe la tata.

Nu, asa ceva nu s-ar fi putut intampla in dictatura ceausista, desi multe spectatole au sugerat realitatea de la noi, prin parabole subtile. Sunt de neuitat cateva montari cu adresa la cuplul prezidential sau la realitatile ceusiste. Asa cum aici, in spectacolul lui Eustis, Capitoliul, unde are loc asasinarea lui Caesar, parca ar fi rupt din Capitoliul American. Iar multe alte amanunte ne trimit cu gandul direct la Casa Alba. Insasi modalitatea de a comunica a persoanejelor poarta pecetea unei permanente conspitatii. Suspiciunea troneaza. Personajele susotesc, stau in grupuri, nu auzim ce spun, totul seamana cu o stare pregatitoare de furtuna. De altfel, in banda sonora, tunetele si trasnetele au un rol esential, puncteaza mereu conflictul. Si, normal, costumele actorilor sunt moderne, multe par de homeless, nici un personaj nu aminteste macar de antichitatea romana, nici unul nu poarta urma de toga, doar decorul are un banner urias cu portretul antic al lui Caesar (in montarea anterioara, din anul 2000, in centrul scenei statea bustul urias al lui Caesar, iar actorii purtau cizme!). Dar tot tavalugul uriasei conspiratii, ce culmineaza cu celebra replica “Et tu, Brute”, pe care o spune Caesar in fata lui Brutus, cand acesta se pregatea sa infiga cutitul in el, se petrece datorita arogantei la care ajunsese conducatorul Romei, cazut in mitomanie, acuzat a fi lipsit total de ratiune, cu o comportare sfidatoare fata de subordonati. Caesar trebuia eliminat. Dar nici conjuratii nu au o soarta mai buna, sunt fie judecati sumar si ucisi in piata publica de gloantele politiei, fie se sinucid, ca Brutus, dupa ce vede spectrul tatalui sau, asa cum Macbeth il vede pe cel al lui Banquo. Spectrul victimei nu-i da pace, il obsedeaza si isi pune capat zilelor. Sirul de crime se termina cu venirea lui Octavius (Alexander Shaw), care ia puterea, asa cum facuse Fortinbras in Halmet, venind si vazand sirul de morti ilustri. Aici nu doar eroii sunt morti, ci si multimea, care cade secerata de glontele politiei. Fiindca, dupa uciderea lui Caesar, incep revoltele de strada.

Aici e partea senzationala a spectacolului, cand figuratia, plasata in arena, printre spectacori, se ridica la vederea oribilului asasinat (Caesar este smuls de la tribuna unde isi tinea discursul megalomanic si macelarit), scandeaza si se revolta. O razmerita generala cuprinde arena. Participarea unui numar asa de mare de “spectatori”, de figuranti, este coplesitoare. Se creeaza o stare de revolta reala. Conflictul dintre manifestanti, care striga “Justitie” si “Libertate”, si politie, inarmata cu scuturi si munitie de lupta, este ca in realitate, da senzatia ca se petrece aievea. Este ceva neobisnuit, caci se creeaza iluzia perfecta a realitatii. Acest lucru se datoreaza informatiilor negative care ne bombardeaza zi de zi, unei mass-media in ofensiva, acuzata de “Fake news”, cum tot spune Donald Trump. Cel care a declarat ca va iesi presedinte si fara ajutorul actorilor, dispretuind-o pe Hillary care se bazase pe ei, primeste acum o noua lectie de la actori. Fiindca nimeni nu i-a amintit ce spune Hamlet despre ce inseamna “sa intri in gura actorilor cat esti viu”. Sigur, si Trump este un bun actor, poate mai bun decat toti cei care il imita.

Si o alta scena semnificativa in aceasta ordine de idei este atunci cand apare personajul Cinna (Yusef Bulos), care este prins de politie si chestionat, acuzat ca l-ar fi ucis pe Caesar, dar cand Cinna spune ca el trecea pe acolo, n-are nici o vina, este poet, politistii sar pe el cu bastoanele, a, poet, hai, spune-ne si noua niste versuri, iti aratam noi tie poezie! In tara in care poetii sunt batuti, acuzati de crima, nu poate supravietui democratia.

E infernala aceasta viziune a lui Oskar Eustis. Teribil ce declara el: “The basic action of Julius Caesar is that a group of idealistic patriots and dedicated small-d democrats recognize that their republic is in danger from a leader who is threatening to overthrow democratic norms and establish an outright dictatorship / Acțiunea de bază a piesei Julius Cezar este că un grup de patrioți idealisti și mici democrați, dedicati democratiei, recunosc că republica lor este în pericol de la un lider care amenință să răstoarne normele democratice stabilite și este un dictator absolut”. Se stie ca Julius Caesar s-a autoproclamat dictator, ca de la el incepe lungul razboi intre cezari si republicani, care se termina cu victoria nepotului sau Octavian, care devine primul imparat al imperiului. Republica a murit, iar Imperiul avea sa se destrame si el fara liantul democratic.

Democratia este ceva foarte fragil, o construiesti cu greu ani de zile, sute de ani, si se poate prabusi intr-o clipa. Eustis, care este un experimentat regizor de teatru, ne mai spune ca a ales aceasta piesa fiindca “all of which seems to me a parable for our time / totul seamana pentru mie cu o parabola a timpului nostru”. Capitoliul, cu urme de Colosseum, este reprezentat prin doua arcuri de cerc, ca fragmente dintr-o uriasa roata, care se misca, se unesc sau stau departate, sugerand Marele Mecanism shakespearian. Iar Marc Antony, prietenul lui Caesar, judeca aceasta lume, crima care a avut loc, regretandu-l pe Caesar, dar adaugand imediat si faptul ca Brutus este un “cetatean onorabil”. Glasul si atiudinea lui/ei seamana cu balanta pe care o instituie azi judecatile lui Hillary Clinton. Mark Antony, care este jucat de o actrita, cum am spus (Elizabeth Marvel, cunoscuta actrita shakespeariana si de televiziune), niciodata nu condamna fapta lui Brutus.

Dar o condamna Shakespeare si regizorul. Piesa Julius Caesar a mai fost montata aici, la Public Theater, de doua ori, in 1988, in regia lui Stuart Vaughan, avandu-l in rolul lui Marc Antony pe Al Pacino, si in 2000, in regia lui Barry Edelstein, cu David McCallum in Caesar. Insa nu a avut impactul de acum, fiindca actiunea ei nici nu se petrecea intr-un climat national si international asa de potrivit. Realitatea de azi face piesa lui Shakespeare extrem de actuala. Si Eustis insista tocmai pe revolta si pe atmosfera incarcata de suspiciune. Care exista azi si este efectul unei realitati cu totul necunoscute in istorie. Este vorba despre realitatea terorista sub presiunea careia traieste lumea civilizata, care este incapabila sa gaseasca o solutie de preintampinare a raului, ea doar constanta a posteriori faptele, dupa ce crimele deja s-au produs. Este o victima perfecta.

Cu Iulius Caesar iesim din lumea teatrului, dispare orice conventie, jocul se petrece in arena, printre spectatori, nu mai suntem martori pasivi, toti suntem implicati in marea tragedie, care nu mai devine nici macar parabola, ci o alta parte din realitate. O grea, grea povara. Care trebuie sa ne dea serios de gandit. Asa cum le da americanilor in aceste zile. Niciodata nu am vazut ca un spectacol de teatru sa fie atat de comentat, in toata mass-media, peste tot. Nu mai suntem la teatru, suntem in realitatea politica a Americii si a lumii. Ziarul “The New York Times” i-a dedicat acestei reprezentatii numeroase cronici, dezbateri si analize. Despre cat de fragila este democratia ne vorbeste un text din 10 iunie, cu un titlu semnificativ: “Democraty dies in the Park / Democratia moare in parc”, ilustrat cu imaginea lui Caesar in cada de baie, unde isi primeste consoarta! Iar azi, 13 iunie, pe doua pagini se face o istorie a spectacolelor dupa Julius Caesar, incepand cu viziunea anti-fascista din 1937 a lui Orson Welles, care l-a vazut in Caesar pe Mussolini. O alta montare il are in vizor pe Hitler, la Shakespeare Company piesa a avut un destin African, cu referire la dictatorii acelui continent. Nici Nelson Mandela nu a fost uitat, intr-o alta versiune. Iar in urma cu 5 ani, o montare la The Guthrie Theater din Minneapolis a imaginat o conspiratie impotriva lui Obama!

Asadar, istoria se tine aproape de Shakespeare, care a intuit permanenta conflictului dintre dictatura si republica, prin care a facut sa dispara conventiile teatrale. In fond, nu conteaza daca in Julius Caesar il vedem pe Obama sau pe Donald Trump, important este sa constientizam ca asa ceva se intampla curent in istorie – asasinarea sau uneltirea asasinarii presedintilor Statelor Unite este o tema constanta a productiilor hollywoodiene!, si trebuie sa luptam ca asemenea crime sa nu se mai intample, adica sa salvam fragila democratie. Acesta este mesajul lui Eustis si al celor care comenteaza spectacolul. Si deja ma gandesc la o montare in acest spirit si in Romania, pentru Festivalul “Shakespeare” de la Craiova.

Grid Modorcea, Dr. in arte
Corespondenta de la New York