Poemul Zilei: Ocean

Cine spunea ca o carte e ca o picatura intr-un ocean?

Ce fel de carte? Biblia? Mahabharata? Odissea sau Inocentopia?
Pai atunci toata biblioteca lumii incape in valul care imi loveste picioarele pe malul oceanului, in iunie, la Coney Island!
Nici numarul pescarusilor, care, la un semn, vin gramada spre mana mea in care tin un coltuc de paine, nu incap intr-un val.
Si ce-i val, ca valul piere!
Nu ramane nici durere.
Dar o carte, daca e Carte, nu piere in veci.
Ca sufletul din urmele de melci.
Ea e Timpul.
Olimpul.
Picatura Timpului, poate.
In neagra etenitate.
O, dar daca e o picatura intr-un ocean,
Oceanul insusi e o picatura in necuprinsul universului.
Iar universal este o picatura intr-o galaxie de universuri, iar galaxia intr-o metagalaxie…
Prefer sa prind oceanul intr-o carte.
Un ocean intr-o picatura.
Ce armatura!
Ca masca pe care tocmai am prins-o dusa de val,
In alt val,
Dincolo de ocean,
In protoancestral.
Nici nu stiu de ce, cand inot,
Oceanul nu ma inghite detot!?
Poate ca el simte ca nu-s o picatura oarecare
Si cartea la care tocmai lucrez
E o picatura mai mare.
Dar daca picaturile toate ar pieri,
s-ar evapora,
oceanul, el insusi, ce-ar mai fi?
De aceea, oceanul tine la picaturile toate din el,
Fiindca in fiecare picatura
Se oglindeste mandra-i statura!
Oceane, oceane,
Fiu de buzdugane,
Nici nu banuiesti, fartate,
Cum imi picura din ochi cate o carte!
Plang de fericire,
Ca nu am murire.

Grid Modorcea
29 iunie 2017, Coney Island