Fares Naem, refugiat sirian ce trăieşte în Germania, a declarat pentru CNN că nu se mai simte în siguranţă în Germania, spunând că ideile rasiste s-au răspândit în mintea mai multor cetăţeni germani.
Fares Naem a relatat o întâmplare care l-a determinat să ajungă la concluzia că Germania nu mai reprezintă un stat sigur pentru el.
Naem a afirmat că într-o seară se afla într-un tramvai din Berlin, când a văzut doi cetăţeni germani care au început să agreseze o persoană de culoare. El a susţinut că a încercat să oprească agresiunea celor doi, însă a devenit chiar el ţinta agresiunilor.
”Nu am putut să rămân nepăsător. Ceea ce m-a şocat e că nimeni nu a reacţionat. Am simţit că trebuie să spun ceva”, a spus Naem. El a început să îi filmeze cu telefonul mobil pe cei doi agresori, atrăgând furia agresorilor.
În momentul în care a încercat să fugă, cei doi agresori l-au târât pe o stradă lăturalnică şi l-au bătut. Plin de sânge, a intrat într-un magazin pentru a cere ajutor, însă a fost ignorat.
Un alt cetăţean a venit în ajutorul lui Naem, cerându-şi scuze pentru cei doi atacatori şi spunându-i că nu toţi germanii sunt ca ei. Însă Naem a rămas traumatizat.
”Mi-am pierdut telefonul. Am fost bătut. Am fost rănit, mai ales psihologic. A fost foarte dificil. Nu agresiunea fizică m-a deranjat cel mai mult, ci faptul că tot mai mulţi oameni au idei rasiste şi că nimeni nu mi-a sărit în ajutor”, a afirmat Naem.
Violenţa de extremă dreaptă este tot mai crescută în Germania. Biroul Federal de Investigaţii german (BKA) a primit peste 3.700 de sesizări legate de atacuri asupra refugiaţilor în 2016, înregistrându-se o creştere cu 200% faţă de anul 2015.
Agresiunile fizice şi verbale asupra refugiaţilor din Germania sunt cele mai comune, majoritatea săvârşindu-se în mijloacele de transport în comun.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

