În preajma Centenarului Marii Uniri (1918-2018). Mari scriitori români – criminali de război?!

Am aflat cu stupoare că, în urma cererii venite din partea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Primăria sectorului 4 din Bucureşti e somată să schimbe numele liceului „Mircea Vulcănescu”. Motivul îl ştim: Mircea Vulcănescu a fost subsecretar de stat la Finanţe în guvernul Ion Antonescu. Asupra distinsului cărturar planează acuza de criminal de război. Trecem cu dificultate peste amănuntul istoric că verdictul juridic a fost dat de un tribunal ilegitim, instituit de noul regim bolşevic din România după cel de-al Doilea Război Mondial. Trecem cu dificultate şi peste stăruitoarea impresie de răzbunare postumă pe care mai toate actele emise de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” o produce în opinia publică. Ideea că istoria se poate judeca pe temei vindicativ şi pe criterii de ranchiună ideologică e pernicioasă şi la nimic folositoare.

Nu putem trece, însă, peste un detaliu de cultură elementară: Mircea Vulcănescu – unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai generaţiei interbelice, autorul unor cărţi capitale precum Dimensiunea românească a existenţei, martir al puşcăriilor stalinisto-dejiste, unde a murit – face parte, în mod firesc, din patrimoniul spiritual al României. Cine îi contestă valoarea dă dovadă nu numai de rea-voinţă, dar mai cu seamă de o ignoranţă pe care nici o împrejurare actuală nu o poate justifica. Mircea Vulcănescu merită mult mai mult decât ca un liceu obscur dintr-un colţ al Bucureştiului să-i poarte numele; el îşi merită locul printre membrii postmortem ai Academiei Române, cum la fel merită ca măcar o universitate din ţară să-i poartă numele.
Din acest motiv, protestăm cu toată fermitatea faţă de un gest de ireverenţă crasă faţă de memoria unui mare cărturar. Facem un apel către edilii sectorului 4 să nu dea curs ignobilei somaţii a Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Apelăm, de asemenea, la intelectualii cu răspundere ai ţării să nu stea cu braţele încrucişate în faţa unui asemenea afront. Când un nume ca cel al lui Mircea Vulcănescu este supus anatemei ideologice, trebuie să fim uniţi cu atât mai mult cu cât nu e pentru prima dată când suntem aduşi în faţa unor abuzuri de neacceptat.

Campaniile reducţioniste, duse în perioada postdecembristă, împotriva unor personalităţi de seamă ca, de exemplu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Vintilă Horia, Ion Barbu, Constantin Noica, Adrian Marino, Nicolae Breban, Nichita Stănescu, Augustin Buzura, Tudor Vianu, Marin Preda, G. Călinescu, Mihail Sadoveanu, Paul Goma, Mircea Iorgulescu, Eugen Uricaru, Cezar Ivănescu, Nicolae Balotă ş.a., judecăţile nenuanţate, etichetele tendenţioase, aplicate acestor cărturari de vârf ai naţiunii române – etichete vulgarizatoare ale adevărului istoric, ale vieţii şi operei acestor scriitori de seamă ai umanităţii, proveniţi din spaţiul românesc – aduc prejudicii imaginii României şi clatină identitatea naţională. Viaţa şi opera acestor oameni exponenţiali ai României nu pot fi reduse la simpatiile lor de la un moment dat faţă de mişcările de extremă dreaptă sau de extremă stângă din România şi din Europa, şi puse în aceeaşi categorie cu crimele legionarilor sau crimele comunismului, e în afara oricărei îndoieli, condamnabile. Responsabili de acele crime odioase, aduse în contextul european zbuciumat de atunci, din primele decenii ale secolului al XX-lea, sau din perioada postcomunistă, sunt, totuşi, autorii înşişi – care au acţionat fie individual, fie în grupuri – nu intelectualii de marcă din perioada interbelică şi, respectiv, din cea postbelică, care au aderat la mişcarea legionară, sau care au scris texte laudative privitoare la Mussolini, Antonescu şi Hitler, sau care au sprijinit regimul comunist şi au scris articole elogioase referitoare la Lenin, Marx şi comunism. Unii s-au detaşat de eroare încă la sfârşitul anilor 1930, alţii, mai târziu, în anii exilului. Sau, respectiv, după Revoluţia din 1989.

Revista Contemporanul a publicat în nr. 3 şi 4 (2016) un grupaj de texte despre Legea 217/2015, lege numită în presa scrisă „legea anti-legionară”. Textele tratează abuzurile şi excesele comise în interpretarea legii menţionate. Susţinerea verdictelor date de Tribunalul Poporului din 1946, prin demersurile întreprinse până la ora actuală de dl Alexandru Florian, directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, „Elie Wiesel”, care funcţionează sub autoritatea Guvernului României, reprezintă o desconsiderare făţişă a principiilor statului de drept. Iniţiativa directorului general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, „Elie Wiesel”, de a-l trata şi pe scriitorul Vintilă Horia drept criminal de război, precum acuzatorii de altădată, dă măsura gravităţii a ceea ce se poate întâmpla când faptele sunt interpretate în stil stalinist.

Aducem aceste abuzuri în atenţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, şi în atenţia domnului Călin-Popescu Tăriceanu, Preşedintele Senatului, cerându-le să iniţieze schimbarea actualului cadru legislativ având ca referinţă legea 217/2015. Acţiunile excesive, neconforme cu principiile unui stat de drept, privind interpretarea trecutului recent, sunt cu atât mai insultătoare pentru oamenii de cultură români cu cât Alexandru Florian a fost un apologet al lui Nicolae Ceauşescu (autorul unui genocid, dacă ar fi să ne luăm după verdictul judecătoresc), iar în Consiliul de onoare al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” este trecut un fost ofiţer de securitate activ în perioada celei mai crunte terori. Luând act de răul făcut, Guvernul României are datoria să reformeze această instituţie care nu asigură standardele de profesionalitate cerute de împlinirea importantelor atribuţii ce-i revin.

Ne exprimăm nedumerirea că, în condiţiile unui stat democratic, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, „Elie Wiesel” (înfiinţat la propunerea preşedintelui Ion Iliescu în august 2005) califică mari scriitori români (recunoscuţi pe plan mondial şi predaţi la prestigoase universităţi) drept criminali de război, susţinând verdicte date de tribunale comuniste – regim calificat „nelegitim şi criminal”.
Ne exprimăm cu fermitate dezaprobarea faţă de măsurile de sprijinire din partea Ministerului Afacerilor Interne a unor asemenea abuzuri incalificabile.

Acad. Nicolae Breban, director al revistei Contemporanul
Sorin Lavric, redactor la revista România literară
Aura Christi, redactor şef al revistei Contemporanul
Bogdan Creţu, critic şi istoric literar
Valentin Talpalaru, scriitor
Mihaela Albu, prof. univ. dr., membră a Uniunii Scriitorilor din România, membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti
Virgil Diaconu, scriitor, director al revistei Cafeneaua literară