Distribuie articolul

După contestaţii, procentul de promovabilitate la nivelul judeţului Cluj a crescut la 83,65%, acesta fiind înainte de contestaţii de 82.75%. Rezultate BACALAUREAT 2017, după contestaţii: numărul elevilor cu media 10 a crescut.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj (ISJ Cluj), practic, în urma contestaţiilor, un număr de 37 de candidaţi iniţial respinşi au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat. Astfel, din totalul de 4116 prezenţi la examen, 662 de candidaţi sunt declaraţi în continuarerespinşi, înainte de contestaţii fiind 699 de candidaţi respinşi. Pe tranşe de medii, înainte de contestaţii erau 205 candidaţi respinşi cu medii între 5 şi 5,99, iar situaţia după contestaţii arată că acum sunt 175 de candidaţi cu media între 5 şi 5,99.

“La nivelul tranşelor de medii, se constată o creştere în fiecare categorie. Cea mai mare creştere a numărului de medii s-a înregistrat în intervalul 6-6,99 – numărul acestora a crescut cu 33 –, respectiv între 9-9,99, numărul acestora din urmă crescând cu 21.

De asemenea, celor 9 candidaţi cu media generală 10 li s-au mai adăugat 2 elevi (un elev de la Colegiul Naţional Emil Racoviţă Cluj-Napoca, iar celălalt de la Liceul Teoretic Avram Iancu Cluj-Napoca). În total, aşadar, judeţul Cluj se mândreşte cu 11 candidaţi care au reuşit să obţină media generală 10 la Bacalaureat 2017”, spun reprezentanţii ISJ Cluj.

Celor 11 unităţi cu promovabilitate 100% li se adaugă, în urma soluţionării contestaţiilor, LiceulTeoretic Lucian Blaga Cluj-Napoca.

Astfel, acum, lista unităţilor clujene cu promovabilitate 100% cuprinde 12 unităţi.

Dintre care cu număr semnificativ de elevi: 8

Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca
Colegiul Național „George Barițiu” Cluj-Napoca
Colegiul Național „Mihai Viteazul” Turda
Liceul Teologic Baptist „Emanuel” Cluj-Napoca
Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai” Cluj-Napoca
Liceul Teoretic „NicolaeBălcescu” Cluj-Napoca
Liceul Unitarian „Janos Zsigmond” Cluj-Napoca
LiceulT eoretic “Lucian Blaga” Cluj-Napoca

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: