Cronica de film: Moana sau mitul intemeierii

Cand eram student la IATC, filmul mut ocupa un loc foarte insemnat in educatia noastra, a celor care urmam acest institut. Vedeam filme unicat, care nu existau pe piata, ci numai in arhiva institutului. Un astfel de film era Moana (1926), un documentar realizat de unul dintre cei mai mari cineasti de non-fictiune, americanul Robert J. Flaherty (1884 – 1951). Filmele lui si ale lui Murnau constituiau lectii aparte. Evident, simbolul absolut al documentarului mut era/este Nanook of the Nord (1922), realizat de Flaherty la Cercul polar, Nanook fiind un eschimos din tribul inuit. Eram uluit cand am descoperit conceptia de viata a acestui trib. In cartea mea Inocentopia, inuitii ocupa un loc central, ei sunt simbolul inocentei umane. Ei nu concepeau crima, sa se ucida intre ei, erau puri, ca Adam inainte de pacat. Cuvantul razboi nu exista in vocabularul lor. Filmul prezinta viata lui Nanook si a familiei sale. Nanook se dovedeste un barbat iscusit, vaneaza, pescuieste, construieste locuinta din gheata, ne ofera imaginea unui supravietuitor sui-genris. Si asta era viata lui normala. Flaherty lansa aici ceea ce mai traziu avea sa se numeasca docudrama, fiindca el combina documetarul cu cateva elemente de fictiune, faptele aidoma derulandu-se totusi dupa un scenariu. Asa este si alt documentar faimos al sau, Man of Aran (1934). Iar cu un an inainte de moartea sa, a realizat un “vorbitor”: The Titan: Story of Michelangelo (1950), tot o docudrama, pe pelicula alb-negru. Deci a fost consecvent limbajului de inceput al cinematografului.

Experientele filmului mut erau sincron cu cele din arta plastica. Cineastii se intorceau la origini, asa cum un Brancusi se adapa din originea formelor, model fiind muzeul natural de la Costesti, unde sculpturile sunt creatia naturii, care a slefuit pietrele mii de ani, ducandu-le la simbol. Cei care nu cunosc aceasta sursa, i-au atribuit lui Brancusi influente ale artei primitive africane. O astfel de intoarcere la origini s-a petrecut cu tot avangardismul, in special cu pictura primitiva a lui Henri Rousseau si Paul Gauguin, care s-a retras in Polynesia franceza, in Tahti, inspirandu-se din realitati primare. Arta lui este o arta a renasterii lumii, a pamntului regenerator. Personajele sale sunt pe cat de umane, pe atat de fantastice. Au o dubla identitate, reala si spirituala.
La fel, in film exista acesta tendinta de intoarcere la origini. Toti avangardistii filmului erau congeneri, cinestii se uneau cu artistii plastici si generau noi forme vizuale, precum au facut Buñuel si Salvador Dali, René Clair si Francis Picabia, ca si L’Herbier, Léger, Eggeling, Richter sau Tristan Tzara al nostru.
Flaherty mergea mai departe, la sursele reale, el gasea in eroi ca Nanook si Moana simboluri ale nasterii universului. Daca in Nanook povesteste viata unui eschimos inuit si a familei sale, Moana contine povestea unei familii dintr-un sat din insula Samoa, fiind filmat la fata locului si avandu-i protagonisti pe membrii acestei familii. Impresioneaza puternic viata simpla a acestor oameni, cu obiceiurile lor ancestrale.
*
De aceea, recent, cand am vazut pe strazile New York-ului afise cu filmul Moana, nu mi-a venit sa cred ca se poate petrece asa ceva, fiindca un documentar interbelic nu se bucura de o asa reclama, este un film de cinemateca. Dar o curiozitate imensa m-a atras spre acest titlu. Sa fie Moana lui Flaherty? Evident, nu. E un film de animatie. Productie 2016. Nominalizat la Oscar. Realizat de studioul Disney, in regia cuplului Ron Clements si John Musker. Dar, vazandu-l, nu pot spune ca nu are deloc legatura cu Moana lui Flaherty, dimpotriva, fiindca si aici, in filmul de animatie, este vorba despre viata unei familii din Polynesia (care are o mie de insule, printre care Samoa si Hawaii), de fapt, a unei comunitati din jurul acestei familii, al carei ultim descendent, Moana, o fata extraordinar de inzestrata, devine simbolul salvarii poporului ei.
Diferentele sunt insa mari. Filmul lui Flaherty este un documetar alb-negru mut, pe cand Moana animata este color si musical, plus ca se bazeaza pe legenda nasterii universului asa cum a fost imaginata de oamenii primitivi ai insulelor polinesiene.

*
La originea creatiei se afla apa, oceanul, asa incepe filmul, cu aceasta imagine, oceanul va naste pamantul, din pamant vor aparea oamenii. Dar in acelasi timp a aparut si focul, care, printr-un personaj fantastic, lipsit de inima, distruge pamantul. Si insula unde traieste Moana o viata fericita, este amenitata cu disparitia, cu arderea. Vedem viata fericita a familiei Moanei, pana la amenitarea cu distrugerea. Actiunea filmului se petrece cu trei mii de ani in urma. Lumea paradisiaca seamana cu Pandora din Avatar, filmul lui James Cameron. Si cu imaginile picturale realizate de Gauguin in Tahiti. Si Pandora e amenintata cu distrugerea, dar de catre oameni, pe cand in Moana este vorba despre o forta supranaturala. Si lui Moana, care de mica are talent de navigatoare, ii revine misiunea de a descoperi insula legendara din care provenea focul ucigas. Este un mit al Oceaniei. Povestea unei zeite a intemeierii, care si-a pierdut inima si a devenit un personaj de foc distrugator. Dar oceanul o alege pe Moana si ii da aceasta inima, care are forma unei pietre pretioase, ca in povestea lui Tolkien cu balaurul Smaug si piatra magica. Moana trebuie sa-i redea inima, pentru a salva viata.

Personajele din satul Moanei parca ar fi pictate de Gauguin. Viata tribului de pe insula Motunui, unde traieste Tui, tatal Moanei, care era liderul comunitatii, are o puritate fara seaman. E pur edenica, fiindca animalele convietuiesc cu oamenii si se bucura de acelasi respect. La loc de cinste se afla un cocos si un purcelus, prietenii Moanei. Dar si mai buna prietena este bunica sa, Gramma Tala, inzesteata cu intuitii magice, care o initiaza in misterul locului. Comunitatea duce o viata pasnica, dar exista interdictia ca nici un pesacar sa nu iasa in afara recifului insular. Insa cand pestii dispar si cocotierii sunt atacati, fructele distruse, Moana, sfatuita de bunica ei, porneste sa gaseasca cauza raului. Bunica ei ii spune sa-l caute pe semizeul Maui. Moana porneste in aceasta aventura, luandu-l ca tovaras de calatorie numai pe cocosul ei fantastic. Calatoria ei este plina de capcane si povestea seamana pana la un punct cu aceea a lui Pi, din filmul Life of Pi al lui Ang Lee.

Desigur, mijloacele filmului de animatie sunt ideale, de neconcurat, pentru genul fantastic. Astfel Maui are capacitatea de a-si schimba continuu infatisarea dupa semnele zoomorfe si oceanice pe care le are tatuate pe pielea sa. Dar Maui are o minte infantila, fata de Moana, inzestrata cu o constiinta superioara, care il dirijeaza spre misiunea ei. In esenta, este vorba de o legenda oceanica, mereu este pomenita zeita Te Fiti, creatoarea vietii pe pamant, cea care a dat nastere insulelor din jur, inclusiv insulei pe care s-au nascut Moana, parintii si stramosii ei. Dar Te Fiti era blestemata si se transformase intr-o faptura de foc, care parjolea totul in jur, incepand cu insulele pe care ea insasi traia. Insa Moana era inarmata de ocean cu inima fapturii de foc, sub forma de piatra magica, verde, cu puterea de a imblanzi orice fiara. Si intelepciunea Moanei va reusi sa imblanzeasca fiara de foc, nu prin lupta, cum tot incearca Maui, ci prin iubire. Ea se apropie de faptura de foc si reuseste sa-i puna inima la loc, adica sa o transforme in ceea ce era ea de fapt initial, zeita Te Fiti. Cand revine la infatisarea de zeita, deodata, ca prin farmec, pamantul ars, parjolit, prinde viata si totul redevine in matca paradisiaca a originilor.
Viata are aceasta forta de a transmite fericirea. Fericirrea este exprimata si in cantecele filmului, fiindca autorii au folosit un cliseu hollywoodian, fiecare actiune este insotita de cate un cantec. Muzica si dans, ca pe Broadway, ceea ce este greu de crezut ca se putea petrece acum 3 mii de ani. Dar in magia filmului, totul e posibil. Cantecele sunt minunate. Miscarile de dans primitiv, la fel. Ca si actorii care ii interpreteaza sonor pe Moana si Maui, Auli’i Cravalho si Dwayne Johnson, care si in realitate cam seamana cu Maui.

Dar dincolo de cateva similitudini cu alte filme, Moana este cu totul original, pe cat de originala este legenda oceanica. Frumoasa este povestra iubirii dintre Moana si Ocean, care, inca de la nastere, o alege pe ea si ii da piatra magica, avand puterea de a te face invincibil si nemuritor. Cu ajutorul pietrei, ea il ajuta pe Maui sa lupte impotriva focului nimicitor. In calatoria ei pe ocean, Moana isi ia din batatura casei doar cocosul fantastic. El o va ajuta in multe imprejurari, avand puterea de a salva piatra magica, culegand-o la greu in gusa lui.

Filmul Moana devine un exemplu al operelor de baza, care se ocupa de legenda intemeierii, care priveste Geneza universului si a vietii. Uluitor este sa descoperi intr-un film de animatie acest plan metafizic si magic. Are o natura avangardista, parca ar fi creatia lui Rousseau-Vamesul. Insa, prin cocosul fantastic, care semana cu cocosul imaginat de Creanga, are legaturi si cu miturile de origine ale poporului roman, pe care si un Brancusi le-a materializat atat de genial. Exista o mare legatura intre opera sa si arta Oceaniei. Cine viziteaza Metropolitan Museum of Art, ii recomand sa viziteze acest sector. Este ceva coplesitor. Evident, animatia da viata acestei arte, acestui univers in care vezi acum miscandu-se personajele din film. Este o arta de intemeiere. Si aici am gasit pentru prima oara asemanari cu arta lui Brancusi, care a facut tot o arta de intemeiere, fiindca s-a bazat pe operele sculptate de natura milenara si conservate in muzeul in aer liber de la Costesti.

Desigur, rezervele mele stau in acest compromis holywoodian, dar fiind ca in tara show-ului, nu se poate imagina aici un film pur metafizic, idealist. Chiar si miturile de intemeiere, abordate in unele filme, precum Avatar, au un vestmant SF. Totul trebuie sa fie spectaculos, sa se vanda. Acesta este tributul pe care trebuie sa-l plateasca arta consumismului. La fel cum, din motive total aiuritoare, Moana nu a luat Oscarul, ci Zootopia, un film admirabil, desigur, cum am aratat in cronica respectiva, dar care nu are pretentia de a fi din familia Moanei. Si mai exista un motiv, spun zvonurile, faptul ca actiunea lui se petrce in Hawaii, insulele unde s-a nascut Obama, iar acum la putere se afla zeul focului, care parjoleste tot ce este viata intemeiata de predecesorul sau. Ceea ce eu nu cred, cred ca motivatia e mai simpla, lipsa de aderenta a juriului fata de un film cu pretentii elitiste.

Grid Modorcea
Corespondenta de la New York