Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a săvârsit astăzi Sfânta Liturghie la Mănăstirea bistrițeană „Sfânta Treime” din Bichigiu.
Paraclisul așezământului monahal este pus sub ocrotirea „Sfântului Atanasie Todoran”, originar din aceasta localitate.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în sobor de preoți și diaconi, în acest paraclis, care astăzi și-a sărbătorit ocrotitorul.
În cuvântului de învățătură, Părintele Mitropolit Andrei le-a vorbit credincioșilor despre tăria mărturisirii credintei prin fapte, de la faptele milei trupești, aducând exemplul samarineanului milostiv din pericopa evanghelică citită azi, și până la martiraj, precum Sfinții Mărturisitori Năsăudeni, pomeniți azi în Biserica Ortodoxă Română.
Din soborul de slujitori a facut parte exarhul manastirilor din Arhiepiscopia Clujului, parintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, Arhid. Claudiu Grama și protopopul de Năsăud, părintele Ioan Dâmbu.
Au participat la Sfânta Liturghie credincioși din tot județul Bistrița-Năsăud dar și un grup de pelerini din Cluj-Napoca, veniți la mănăstire prin Centrul de Pelerinaje Renașterea.
La finalul slujbei cu toții au primit bucate, pregătite de cei din satele învecinate mănăstirii, titrează Radio Renașterea.
Mănăstirea de calugari la Bichigiu a fost înfiinţată în anul 1997, pe locul uneia mai vechi, amintită în documentele istorice ca datând din anul 1523.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

