Distribuie articolul

Președintele Klaus Iohannis a declarat că a discutat cu omologul său ucrainean, Petro Poroșenko, în marja summitului Parteneriatului Estic de la Bruxelles, despre situația minorității române din Ucraina, în contextul noi Legi a învățământului adoptată de Parlamentul de la Kiev.

Legislativul ucrainean a adoptat pe 4 septembrie o nouă Lege a educației prin care se desființează învățământul în limba maternă pentru minoritățile etnice, școala devenind obligatorie în limba ucraineană. Asta înseamnă că dispar inclusiv școlile cu predare în limba română. În Ucraina trăiesc peste 400.000 de etnici români care ar urma să sufere din cauza acestor noi prevederi.

Iohannis i-a făcut două propuneri lui Poroșenko, iar acesta a fost deschis discuțiilor.

”I-am spus domnului Poroșenko că pentru noi tema e extrem de importantă și că trebuie să găsim o soluție. Mi-a promis că va ține cont de toate recomandările venite de la Comisia de la Veneția pentru modificarea legislației în acest sens. A doua solicitare foarte fermă a fost ca modificările care privesc învățământul în limba română să fie discutate înainte de a le pune în lege atât în format bilateral, adică cu noi, cât și cu reprezentanții minorității românești dinUcraina. Președintele Poroșenko a acceptat ambele solicitări și cred că vom avea o evoluție spre soluționare”, a declarat Iohannis.
În acest context, președintele României și-a anulat vizita oficială pe care urma să o facă în octombrie în Ucraina. Iohannis a explicat acum de ce a făcut acest gest: ”am amânat vizita pentru a trage un semnal de alarmă pe o chestiune gravă pentru noi, dar și eu și alții continuăm negocierile. Să nu creadă cineva că facem pe supărații și nu discutăm”.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: