Abuzurile autorităților publice locale din Harghita și Covasna asupra românilor, nu mai pot fi puse la îndoială. Vineri a fost lansată la Cluj-Napoca, în incinta Bibliotecii Centrale Universitate, cartea redactată de Dan Tanasă, un om al locului, intitulată sugestiv ”Uitați în inima României”, un demers civic și patriotic, care vorbește despre epurare etnică aplicată majorității într-o regiune controlată de minoritari.
Istoricul Ioan Bolovan, prorectorul Universității Babeș-Bolyai, a apreciat că volumul este un demers de restabilire a statului de drept în România, pentru restaurarea pe făgașul normal a relațiilor interetnice ”pentru că suntem acum cam ca și în urmă cu 500 de ani”, când se vorbea de libertate religioasă, dar credința ortodoxă, a majorității, era persecutată.
”Toleranța e insuficientă dacă provoacă grave prejudicii, e nevoie de mai mult: de respect, de cunoașterea reciprocă”, a adăugat Ioan Bolovan.
Istoricul a menționat și situația de pe plan local, la Cluj-Napoca fiind alocat chiar 47% din bugetul pe cultură către ONG-uri și proiecte ale maghiarilor, chiar dacă procentual reprezintă sub 20% din populație, un plan similar fiind regăsit pe site-ul Ministerului Culturii, într-o perioadă când era condus de UDMR.
Ioan Bolovan a arătat că până și în cadrul Univeristății Babeș-Bolyai a fost organizată o tabără studențească de vară axată pe interdisciplinaritate, la Țara Hațegului, pentru ca studenții de diferite etnii să știe ce au cercetat colegii lor, însă la tabără nu s-a înscris niciun student maghiar.
Politologul Mihnea Stoica a apreciat îndelunga activitate de sesizare a forurilor competente de către Dan Tanasă cu privire la discriminarea românilor, care a început din 2008. ”Este o dezvăluire a defectelor statului român, care nu reușește să îndrepte problemele care au apărut. Cartea nu face apel la teoriile conspirației, folosite de valul populismului, are un stil ermetic, adresat specialiștilor în drept, istorie, științe politice, nu lasă să transpire populismul. Semnalează derapaje când o minoritate ajunge să fie majoritate. Asta indică în mod clar o lipsă de maturitate. Care e rolul Europei în această discuție? Pentru a depăși derapajele, să ne raportăm la UE, cum se întâmplă în Spania. Discursurile cu iz de autonomie nu funcționează”.
Dan Tanasă s-a declarat bucuros de prezența numeroasă a intelectualilor clujeni la evenimentul editorial, mai ales în contextul de astăzi, când intelectualii nu prea exprimă opinii pe nimic din ce se întâmplă în țară.
Autorul a explicat că aceasta e doar o mică parte a activității voluntare pe care o face.
”E o carte despre implicare și atitudine civică, despre refuzul de a fi complice la o situație inacceptabilă în inima României. Mi-am propus să trec dincolo de discurul naționalist-extremist și să aduc în spațiul public dovezile situației inacceptabile. Este un fenomen tolerat de statul român și autorități. Am început să sesizez CNCD, la început îmi răspundeau în câteva luni, acum refuză instituția să răspundă la sesizări, eu sunt obligat să dau în judecată CNCD pentru un răspuns. La început doar sesizau fapta de discriminare, nici măcar nu aplicau sancțiuni. Eu nu mă războiesc cu comunitatea maghiară, cu politieniii maghiari, ci această carte vorbește despre lege, democrație, despre drepturile omului, despre Constituția României, iar în Covasna și Harghita drepturile omului sunt încălcat în mod repetat de instituții ale statului conduse de etnici maghiari. Cartea vă prezintă zeci de cazuri, nu sunt cazuri izolate, e un fenomen. În condițiile în care eu, un simplu cetățean, am dovedit existența acestui fenomen.
Interpretările nu-și mai au rolul, fenomenul e constatat de instanțe, se întinde în timp, vorbim deja de un deceniu de fapte de discriminare. E un fenomen instituționalizat, autorii sunt instituții publice ale statului român, conduse de etnici maghiari. E un fenmen de masă, care afectează comunitatea întreagă. Toate aceste cazuri pe care le semnalez nu sunt individuale, ci sunt situații care afectează comunitățile de români”, a afirmat Dan Tanasă.
Unul dintre exemplele regăsite în carte este cel al primarul Borsecului, localitate turistică cu 33% români, care publica un ziar al Primăriei, plătit din banii localnicilor, exclusiv în limba maghiară.
Cei care au apucat să citească volumul au apreciat și stilul în care a fost realizat, faptul că în pagini cuprinde un rezumat al acestui fenomen în mai multe limbi de circulație internațională, iar fiecare caz este prezentat sintetic pentru cei care vor să vadă rapid cine au fost românii afectați de discriminare și care au fost amenzile decise de către instanță.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

