Distribuie articolul

Steve Bannon, fost consilier prezidenţial pentru Strategii Politice, a declarat că acuzaţiile cu privire la „actul de trădare” nu sunt adresate lui Donald Trump Jr, fiul preşedintelui SUA, ci fostului şef de campanie al actualului lider american, Paul Manafort, relatează site-ul postului BBC.

Acuzaţiile fac referire la o întâlnire care a avut loc în luna iunie între câţiva membri ai fostei echipe de campanie electorală a lui Donald Trump, inclusiv fiul acestuia, cu oficiali ruşi, ele fiind publicate în cartea lui Michael Wolff, „Foc şi Furie: În interiorul Casei Albe conduse de Donald Trump”.

Cu toate acestea, Bannon a negat, duminică, faptul că remarcile ar fi fost îndreptate către Donald Trump Jr, afirmând că principalul vinovat este Paul Manafort.

„Comentariile mele erau îndreptate către Paul Manafort, un profesionist de campanie cu experienţă şi cunoştinţe despre cum lucrează ruşii. (Paul Manafort) ar fi trebuit să ştie că aceştia sunt duplicitari, vicleni şi nu sunt prietenii noştri. Repet faptul că acele comentarii nu erau la adresa lui Don Jr.”, a declarat Steve Banon.

Senatul şi alţi oficiali americani investighează ingerinţele Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA.

Administraţia de la Kremlin şi Donald Trump neagă aceste acuzaţii.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: