Distribuie articolul

Guvernul ungar a adoptat proiectul unui set legislativ în baza căruia aşa-zişii „promotori ai migraţiei ilegale” vor fi obligaţi să-şi pună datele la dispoziţia autorităţilor şi să plătească un impozit de 25% pe donaţiile primite din străinătate, a anunţat miercuri ministrul ungar de interne Sandor Pinter, transmite MTI.

Ministrul ungar a indicat totodată că activităţile celor care „organizează imigraţia” ar putea fi restrânse în baza noilor legi, care vizează „îndeplinirea cerinţelor” reieşite din „consultarea naţională” lansată de guvern. Purtătorul de cuvânt guvernamental Zoltan Kovacs a numit noul proiect legile „Stop Soros”, scrie agerpres.ro.

Săptămâna trecută, Kovacs a anunţat că ungurii au respins unanim aşa-numitul „plan Soros” de relocare a migranţilor în Uniunea Europeană pe baza unui sistem de cote obligatorii, citând rezultatele finale ale sondajului „Consultare Naţională”. „Consultarea Naţională” a fost cel mai de succes sondaj la nivel naţional efectuat până acum de guvernul lui Viktor Orban, a adăugat el.

Miliardarul american George Soros, care finanţează ONG-uri pentru apărarea drepturilor omului în întreaga lume, a devenit unul dintre principalii inamici ai lui Viktor Orban, care a atacat, de asemenea, organizaţiile neguvernamentale, acuzându-le că intervin în politica internă a Ungariei în profitul omului de afaceri.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: