1956: Ungaria și prima revoluție colorată?

În anul 2016 s-au împlinit 60 de ani de la revoluția din Ungaria. O revoluție care a produs efecte în lagărul socialist și indiscutabil în România. Visul tinerilor români pentru o Europă și Românie liberă a produs costuri și efecte negative în societatea românească. O generație educată și plină de vitalitate a fost suprimată și aruncată în bezna temnițelor comuniste. Nume importante a elitei românești, precum Valeriu Anania sau Raul Volcinschi și mulți alții, au fost sacrificate și aruncate în lanțurile beciurilor securității.

În anul 2016 au fost numeroase evenimente dedicate revoluției ungare din anul 1956. O revoluție pe care foarte mulți cercetători din sfera științelor politice o consideră ca fiind precursoarea revoluțiilor simbolice sau colorate. La evenimentele la care am participat profesorii și lectorii universitari –vorbitori de română sau maghiară- m-au chestionat adeseori cum am văzut evenimentul și dacă discursurile au fost în concordanță cu realitate. Am zis că abordările și aprecierile acestora sunt realizate conform arhivelor naționale și locale sau după cărțile deja arhicunoscute din domeniu. În acel an a existat un flux informațional exagerat față de revoluția ungară din anul 1956.

În amalgamul informațional dedicat revoluției ungare din anul 1956 mi-a atras atenția analizele și documentele unor resurse media din zona militară din Federația Rusă care se aplecau asupra fenomenului. În fapt aflam că după raportul lui Hrușciov „Cu privire la cultul personalității și consecințele sale” s-a tulburat întreaga Europă. Raportul a fost percept, pe bună dreptate, ca o acuzație directă adusă stalinismului, implicit în plan informațional. Raportul a pus la îndoială legitimitatea regimului popular democratic și acțiunile conducătorilor din peioada 1945-1947 Conform enunțurilor făcute de analiștii din serviciile occidentale, inclusiv în cadrul postului „Europa Liberă”au sporit mutațiile din politica internă și în cadrul ideologiei. Începuse să apară o dominantă naționalistă exarcerbată, cu tendințe antirusești, în special în Ungaria și Polonia. Mai multe voci solicitau ca regiunea să fie destalinizată pentru ca ulterior metoda să fie implementată și în URSS. Indiscutabil, acțiunile de masă antistaliniste din primăvara-vara anului 1956 s-au întețit în Europa Centrală și de Est, sentimentele antiruse și antisovietice au sporit considerabil. Prin urmare raportul antistalinist a lui Hrușciov a fost receptat ca o chemare la acțiune, inclusiv în Ungaria. Firește, în a doua jumătate a anilor 50 din secolul al XX-lea orașele și obiectivele din Europa Centrală și de Est care purtau numele lui Stalin și-au modificat denumirile, excepție făcând România și Albania. În URSS eliminarea memoriei lui Stalin din sfera patrimoniului național se produce în toamna anului 1961.

Pe de altă parte, sub presiunea exercitată de Nikita Hrușciov și Tito conducătorul Partidului Comunist Ungar Mátyás Rákosi, adversarul destalinizării, oficial avertizează Moscova cu privire la rolul și consecințele negative de care dispune raportul „Cu privire la cultul personalității”. În cele din urmă, Rákosi este demis la 18 iulie 1956 și deportat în Krasnodar, ulterior în Kârgâzstan, unde a decedat în anul 1971. Apropo, Rákosi a fost distituit din funcția de președinte al consiliului de miniștri la începutul lunii iulie 1953, fapt care a stimulat accentele antistaliniste, rusofobia și antisovietismul în Ungaria. Totodată, liderul român Gheorghe Ghiorghiu Dej considera că apelând la sprijinul Ungariei, în fapt Moscova își dorea o apropiere față de Tito. Numai că noua politică a Kremlinului era una care insista pe un „divorț” temeinic și irecuperabil față de Stalin și perioada stalinistă considerată ca fiind una păguboasă. China l-a acuzat deschis pe N.Hrușciov că atentează la valorile perene ale comunismului, iar liderul de la Kremlin nu a răspuns.

Imediat, după demisa lui Rákosi, în Statele Unite ale Americii a avut loc Congresul Partidului Republican. Unul din liderii partidului Dwight David Eisenhower, expreședinte al țării până în anul 1960 a insistat pe o sproprire a atenției în Europa Centrală și de Est. Congresul a solicitat ca statele blocului sovietic să fie eliberate de sub dictatura și ingerința Kremlinului. Mesajul Congresului Partidului Republican din SUA a fost receptat de opoziția ungară ca pe un apel la mobilizare și la acțiune. Ori în această perioadă Austria și Iugoslavia a facilitat și a sporit accesul transfrontalier de literatură antisovietică și antistalinistă, dar și numărul de „instructori” destinați să se preocupe de furnizarea și antrenamentul cu arme, cu spionajul radio, etc. Întrucât trupele sovietice au fost scoase din Austria Estică în anul 1955 acest teritoriu a reprezentat un „coridor” indicat pentru proiectarea evenimentelor din Ungaria. Acțiunile de profanare a monumentelor lui Iosif Stalin la Budapesta – în Stalinvarosh redenumit Dunayvarosh- au început în anul 1953 și au devenit constante în anul 1956. Moscova nu a reacționat.

La 17-18 septembrie 1956 Congresul Uniunii Scriitorilor și al personalităților publice cheamă țara să-ș sprijine pe Imre Nagy (fost premier în perioada anilor 1953-1956, eliberat din funcție de Rákosi) care era văzut de Molotov și Șepilov ca fiind un politician prooccidental, proTito. În cadrul congresului se articulează o retorică antistalinistă și antisovietică în Ungaria. În același timp Moscova așteaptă ca monumentul lui Iosif Stalin să fie demolat.

Conform experților ruși și arhivei militare sovietice/ ruse, Beria îl considera pe Nagy ca fiind un personaj controlabil în totalitate în raport cu Rákosi. Imre Nagy, scrie Alexei Cickin în articolul „Cum Hrușciov a detonat Ungaria” pe una din resursele militare rusești, încă din anul 1929 atunci când se afla în emigrație în Rusia, la Moscova, a fost recrutat de NKVD și i s-a aplicat codul „Volodea”. În consecință, Nagy oferea sovieticilor informații prețioase despre liderii Partidului Comunist Ungar. Totodată Nagy devenise un simbol al antistalinismului și antisovietismului.

Statele Unite au reperat Ungaria ca fiind o verigă slabă în cadrul blocului sovietic și în anul 1954 și-a activizat acțiunile în această țară. S-a acționat conform Directivei Consiliului de Securitate Națională nr.174 din 23.12.1953. În același timp la data de 8.09.1954 Directoratul postului „Europa Liberă” a instituit Directiva Nr.15-Ungaria, operațiunea „Focus”.Directiva însuma 12 puncte: destalinizarea, alegeri libere, demontarea Tratatului de la Varșovia, etc.

La 1 octombrie 1954 un milion de fluturași care includeau programul directivei a fost aruncat din aer peste Ungaria. Retragerea SUA din proiectul ungar. În cadrul Consiliului Național de Securitate al SUA din 12 iulie 1956 vicepreședintele SUA R.Nixon declară că ar fi mai indicat ca pumnul de fier al sovieticilor s-ar lăsa peste blocul sovietic, ceea ce s-a și întâmplat.

În aceeași perioadă activ se manifestă grupările „național-extremiste”(sunt calificate de specialiștii ruși ca făcând parte din grupările teroriste) –Garda Albă, Sabia și Crucea, Acordul sanguin- care apelează la violență ca metodă de subminare a puterii politice, demolarea orândurii comuniste.

Ambasadele și reprezentanțele comerciale ale Chinei, Albaniei, României, a Coreei de Nord și a Vietnamului anunță că reprezentanțele diplomației sovietice nu acordă sprijin persoanelor care se salvează de teroarea impusă în Ungaria și militează pentru prietenie cu URSS. Reprezentanțele diplomației sovietice refuză să-i asiste pe cei care apelează la ele. În consecință, concluzia pe care o trag reprezentanții guvernelor din alte state constă în aceea că noua conducere de la Kremlin cultivă cu bună știință și la maximum antisovietismul în Ungaria.

Ambasada Statelor Unite ale Americii de la Budapesta notează în raportul său „După șase săptămâni fără Rákosi” că „își consolidează influența noul membru din conducerea partidului, este vorba despre János Kádár”. Diplomații americani îl citează pe ambasadorul sovietic din acea perioadă de la Budapesta, Yurii Andropov, cumnatul lui Kádár, care afirmă că „îi place nespus de mult de Kadar”, Ori sintagma „nespus de mult” este încadrată în ghilimele. Mass-media îl însește ca pe un inamic autentic a lui Rákosi și îi crează imaginea salvatorului. Nu durează mult până Kadar devine liderul Partidului Comunist Ungar.

Ecoul revoluției ungare răzbate și astăzi în memoria colectivă a Europei Centrale și de Est. A fost prima revoluție colorată, simbolică, hibrid? Nu cred. Probabil a fost o amplă operațiune de manipulare și dezinformare, cu mai multe scenarii și viteze, dar una de succes a sovieticilor. Tragem linie și ne gândim la drama și ecoul unor națiuni și persoane care au suportat victoria lui Kádár, pardon a lui Yurii Andropov, și care au fost ostracizați și umiliți până la adânci bătrnețe. Și după…

Octavian Sergentu