Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, miercuri, că Budapesta este unul dintre cele mai sigure oraşe din lume în momentul de faţă, aspect ce s-ar putea schimba dacă cetăţenii ungari vor face ”o alegere greşită” la alegerile parlamentare de duminică, relatează agenţia MTI.
Orban a avertizat că Budapesta ar putea deveni ”de nerecunoscut” dacă Fidesz nu va reuşi să obţină suficiente voturi pentru a forma viitorul guvern. Premierul ungar a adăugat că Budapesta este un oraş sigur, însă a atras atenţia că imigranţii ar putea schimba acest lucru.
”Cei care vor vota cu opoziţia duminică vor alege calea spre o ţară a imigranţilor. Vom menţine siguranţa şi frumuseţea Budapestei”, a afirmat Orban.
Şeful Guvernului ungar a precizat că Budapesta ar fi prima destinaţie pentru imigranţi, dând exemplul crizei cu care s-a confruntat capitala Ungariei în urma cu trei ani.
Declaraţiile prim-ministrului Orban vin în contextul în care în Ungaria vor avea loc alegeri parlamentare la data de 8 aprilie. Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, Fidesz, patidul condus de premierul Viktor Orban, se află pe primul loc în preferinţele alegătorilor din Ungaria şi ar urma să obţină peste 50% din voturi în cadrul scrutinului parlamentar.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

