Liderul echipei Napoca Rally, Marco Tempestini, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că la ediţia din acest an a Transilvania Rally s-a înregistrat un număr record de participanţi şi că a fost depăşit pragul psihologic de 100 în această privinţă.
„Transilvania Rally 2017 a fost un real succes. (…) În acest an avem 105 echipaje, e primul record pentru această competiţie, am depăşit bariera psihologică de 100. Sunt 10 maşini de top, câştigătorul de anul trecut, cinci campioni naţionali. Cred că va fi un spectacol sportiv motoristic”, a spus Marco Tempestini.
Transilvania Rally, a doua etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2018, are loc la Cluj-Napoca, în perioada 3-5 mai, şi va beneficia din nou de participare internaţională.
Evenimentul va avea la start 105 echipaje, cu 22 mai multe decât anul trecut şi aproape dublu faţă de 2016. Cele 105 echipaje sunt repartizate astfel: 74 în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop, 5 în Campionatul Naţional de Raliuri Istorice Dunlop şi 26 în Campionatul Naţional de Rally 2 Dunlop.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

