Distribuie articolul

În ziua de 24 mai 2018, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Sfântul Sinod a luat și alte hotărâri, dintre care amintim:

• A fost aprobată propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei de înscriere în calendarul Bisericii Ortodoxe Române în ziua de 9 iulie a cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului – „Îndrumătoarea” de la Mânăstirea Neamț, începând cu anul 2019. De asemenea, au fost aprobate textele slujbei, sinaxarului, troparului, condacului și acatistului cinstirii acestei Sfinte Icoane.

• A fost aprobat calendarul bisericesc pentru anul 2019. Sfintele Paști se vor sărbători în ziua de 28 aprilie.

• A fost reiterată poziția Bisericii Ortodoxe Române privind legalizarea parteneriatelor civile, având în vedere faptul că aceasta va conduce la încurajarea și legalizarea concubinajului, precum și la deresponsabilizarea partenerilor de viață, în detrimentul interesului major al copiilor. Respingerea parteneriatelor civile este și poziția tuturor Bisericilor Ortodoxe, exprimată la Sfântul și Marele Sinod din Creta din anul 2016.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: