Distribuie articolul

Premierul Danemarcei, Lars Lokke Rasmussen, a declarat că poartă negocieri cu alţi lideri europeni despre înfiinţarea într-o ţară de pe continent, dar în afara Uniunii Europene, a unei tabere pentru solicitanţi de azil respinşi.

Potrivit media daneze, Germania, Olanda şi Austria figurează printre ţările implicate în discuţii şi există speranţa că un proiect-pilot iniţial ar putea deschide calea pentru un nou sistem european în domeniul azilului ce va oferi un control mai mare decât sistemul actual.

”Sunt optimist. Pe baza discuţiilor mele cu alţi lideri europeni – şi a dialogului ce are loc la nivel oficial – mă aştept să fim în măsură să facem primul pas în acest an”, a declarat Rasmussen

Convorbirile au loc direct între guverne europene, şi nu în cadrul UE, a precizat premierul danez pentru media locale.

”Sincer fiind, va fi într-o ţară care nu este pe lista cu destinaţii preferate ale migranţilor sau ale traficanţilor de fiinţe umane”, a mai afirmat premierul danez.

Afluxul în Danemarca de solicitanţi de azil care fug de război şi de violenţe din Orientul Mijlociu şi din alte regiuni a scăzut la circa 1.000 în primele patru luni ale acestui an, faţă de 21.000 în 2015. Comparativ cu ţările vecine Suedia şi Germania, Danemarca a oferit azil în general unui număr mai mic de persoane raportat la populaţia sa.

Rasmussen a refuzat să comenteze ce ţări ar putea găzdui o astfel de tabără, deşi el a spus că va fi într-un loc care ”nu este îndeosebi de atractiv” pentru traficanţi.

 

Radu Ștefan

 

Sursa: Știripesurse.ro

 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: