Distribuie articolul

Primarul orașului Torino, Chiara Appendino, a preferat să participe la inaugurarea Festivalului de cafea refuzând cina alături de Grupul Bilderberg

Ar fi avut ocazia ca primăriţa Chiara Appendino să facă onorurile în fața celor 128 de participanți la întrunirea Bilderberg din oraşul Torino. Pentru a salva aparenţele, în locul ei, a luat cuvântul primarul orașului Milano, Giuseppe Sala. Organizatorii, oarecum, au fost surprinși de atitudinea Chiarei Appendino.

Cina, în intentia organizatorilor, a fost pentru a crește gradul de conștientizare al celor mai înalţi exponenții din politică, economie, cultură până la clubul sportiv fondat de David Rockefeller.

Printre aceştia, Sergio Marchionne, Bebe Vio, Alessandro Benetton, Franco Bernabe, Fabrizio Saccomanni și Carlo Ratti, pentru a numi doar câţiva.Pe scurt, a fost momentul în care pentru o noapte Bilderberg a ieșit din „intimitate” și s-a transformat într-o Davos – staţiunea montană elveţiană unde elita politică, economică şi academică a lumii se întâlneşte în fiecare an.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: