Poetul Daniel Moșoiu își va lansa joi, 4 octombrie, la ora 14.00, volumul de proză “Țigări umede” în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania care se desfășoară în Piața Unirii din Cluj.
Cartea, apărută la Editura Limes, conține 10 proze scurte.
Volumul “Țigări umede” reflectă o lume carnavalescă, cu oameni simpli, descoperiți în gări, pe stradă, în cafenele, în cele mai banale locuri. Poveștile lor, cu conotații în realitatea de azi și din totdeauna, sunt de o dezarmantă sinceritate care te cucerește din prima clipă, după cum scrie prozatorul Radu Țuculescu pe coperta cărții.
La lansarea volumului “Țigări umede” vor lua cuvântul, alături de Radu Țuculescu, criticul literar Victor Cubleșan și poetul și editorul Mircea Petean.
“Țigări umede” este cea de-a doua carte scrisă de Daniel Moșoiu, după cea de poezie intitulată “Poeme din mers”, apărută în 1999 și răsplătită cu Premiul Național de Poezie “Aurel Dumitrașcu”.
O reeditare a poemelor a apărut în 2012.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

