Congresul Național al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română se desfășoară în perioada 9 – 10 octombrie la Oradea.
Tema discuțiilor a celei de a VIII-a ediții a Congresului este Contribuția Bisericii și a teologiei ortodoxe pentru unitatea de credință și de neam.
Pe lângă decani și profesori de teologie, la eveniment participă ierarhi, oameni de cultură și oficialități locale.
În cadrul programului congresului sunt prevăzute și întrunirea Colegiului Decanilor și întâlnirea directorilor Școlilor Doctorale de la Facultățile de Teologie Ortodoxă din țară.
Conform declarației oferite de pr. Dumitru Megheșan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Oradea, pentru postul Radio Trinitas, la acest congres „se analizează situația actuală a facultăților de teologie ortodoxă din Patriarhia Română și rolul acestora în promovarea învățăturii Bisericii strămoșești în societatea contemporană”.
Părintele prof. Dumitru Megheșan a menționat cu privire la programul congresului că acesta cuprinde patru sesiuni de discuții pe următoarele teme:
Unitatea Bisericii, model al unității neamului;
Mitropolitul Nicolae Bălan. Contribuții la consolidarea unității naționale și bisericești;
Fundamentele biblice ale unității de credință creștină. Ortodoxia mărturisirii;
Identitate și misiune.
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat cu acest prilej a fost citit de Părintele consilier Nicușor Beldiman din cadrul Sectorului teologic educațional al Patriarhiei Române.
Părintele consilier a declarat pentru Radio Trinitas că „în cadrul sesiunilor de dezbatere au fost abordate subiecte de maximă importanță pentru învățământul teologic: stadiul implementării hotărârilor ale congresului de anul trecut, formarea duhovnicească a studenților, disciplina studenților, cercetarea științifică, reglementări privind normele ARACIS, precum și lucrări colective, cursuri, manuale, dicționare”.
„Considerăm că discuțiile au fost focalizate pe identificarea unor posibile soluții la problemele semnalate atât în cadrul referatelor care au fost prezentate precum și în cadrul discuțiilor purtate pe marginea acestor teme”, a precizat părintele Nicușor Beldiman.
Din partea Sectorului teologic-educațional al Patriarhiei Române participă la acest eveniment: Pr. Conf. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal, dl Conf. Adrian Lemeni, consilier patriarhal onorific, și dl Alexandru Mălureanu, inspector patriarchal, titrează Basilica.ro.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

