Distribuie articolul

Galeria U Cluj și membrii orchestrei Opera Group Project au oferit un spectacol de splendid oamenilor strânși în fața sediului central al Universității Babeș Bolyai.

Alături de fanii clujeni au fost prezenți și jucătorii echipei de fotbal a Universității Cluj, dar și componenții echipei de baschet, U-BT. Jucătorii au cântat alături de fani cele mai frumoase cântece al galeriei, precum “Slavă ție, sutdenție”, “Primul pas pe stadion” sau “Ce m-aș face eu, ce te-ai face tu”. Melodiile au fost reorchestrate pentru a putea fi cântate de membrii orchestrei Opera Group Project, condusă de dirijorul Vlad Eniu.

„Să explici de ce iubești Universitatea Cluj este ca și cum ai fi pus în situația de a explica de-ți iubești mama sau de ce-ți iubești țara”, a spus în debutul concertului prezentatorul Ovidiu Blag. „Universitatea o iubești și atât. O iubești la fel de mult și dacă pierde, și dacă izbândește”.

Acesta este al doilea an consecutiv când un astfel de concert e organizat pe strada Mihail Kogălniceanu, în fața sediului UBB, cu o orchestră simfonică ce interpretează live cunoscutele cântece ale galeriei Universității Cluj, dirijată de Vlad Eniu. Sute de persoane au asistat și cântat alături de orchestră imnul României, Gaudeamus Igitur și cântecele galeriei Șepcilor Roșii.

NapocaNews

 

 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: