Distribuie articolul

O analiză realizată de PwC Romania pentru proiectul „Campioni în Business” relevă că, în 2017, antreprenorii transilvăneni au crescut numărul salariaţilor cu 3,3% faţă de 2016, arată un comunicat transmis joi AGERPRES.

Potrivit analizei PwC Romania, din cele circa 2.340 de companii antreprenoriale analizate, Transilvania se află pe locul 2 ca număr de companii antreprenoriale, cu 32%, pe locul întâi situându-se Muntenia cu 54%, iar Moldova pe locul al 3-lea cu 14%.

Proiectul „Campioni în Business”, derulat în parteneriat de către Enterprise Investors, Banca Comercială Română, PwC România şi Asociaţia Triple Helix România, include trei gale de premiere care au loc anual în regiunile Moldova, Transilvania şi Muntenia.

„Premiile sunt acordate pe baza unui clasament realizat de PwC Romania în funcţie de evoluţia cifrei de afaceri, a profitului şi a numărului de angajaţi, dar luând în considerare şi alte criterii ce ţin de reputaţia, implicarea in comunităţile locale şi eficienţa activităţilor desfăşurate de companiile respective”, se arată în comunicat.

La evenimentul Campioni în Business care a avut loc la Cluj au fost premiate companiile antreprenoriale cu cele mai mari creşteri si cu rezultate spectaculoase din regiunea Transilvaniei, Premiul Campionilor revenindu-i grupului de firme Marty.

Compania, cu domeniul de activitate – restaurante, a înregistrat o cifră de afaceri de 38.187.686 RON în 2017, în creştere cu 30% faţă de 2016, şi cu un număr de 261 angajaţi.

Alte companii premiate în cadrul galei de la Cluj activează în domeniul creării de software, fabricarea pâinii, mobilier sau lucrări de instalaţii sanitare.

Analiza PwC Romania realizată pentru acest proiect are la bază informaţiile financiare depuse la Registrul Comerţului de către circa 2.340 de companii deţinute de antreprenori locali, selectate din rândul celor mai mari 5.000 de companii din România în funcţie de cifra de afaceri din 2017.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: