Situația clădirilor din comuna Florești, construite în baza unor autorizații de construcție emise în perioada ianuarie 2017 – iunie 2018, rămâne în continuare incertă.
Inspectoratul de Stat În Construcții arată, într-un răspuns formulat postului nostru de radio, că abia după ce Curtea de Apel Cluj își va motiva decizia, va fi clarificată situația acestor imobile.
Reprezentanții instituției precizează că în perioada amintită se puteau emite legal autorizații de construcție și certificate de urbanism doar în baza unor planuri urbanistice zonale.
Problemele în Florești au apărut din cauză că Planul Urbanistic General al comunei a expirat în ianuarie 2017, iar, în urma unui control al Inspectoratului în Construcții Cluj, s-a constatat că primăria nu mai poate aviza noi construcții.
Observațiile instituției de control au fost contestate în instanță de Primărie, dar atât Tribunalul, cât și Curtea de Apel au dat câștig de cauză Inspectoratului în Construcții.
Problemele au fost reglementate abia în iunie 2018 când, în baza unei ordonanțe de urgență a Guvernului, primăriile au primit dreptul să-și prelungească Planurile Urbanistice Generale care au expirat, fără să fie neapărat obligate să adopte altele noi.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

