Istoricul Marius Oprea spune că Dacian Cioloș, fost militar în trupele de securitate din Cluj, a fost adus în dispozitivul în care păzea strada Doinei Cornea de șeful miliției locale, Virgil Ardelean, ajuns după revoluție șef al „doi și-un sfert”, serviciu secret al Ministerului de Interne, scrie Mediafax.
„Șeful miliției din Cluj la acel moment era Virgil Ardelean, în momentul în care doamna Doina Cornea a fost maltratată la miliție (…) Domnul Virgil Ardelean era la vremea respectivă șeful miliției din Cluj, iar Alexandru Pereș, colonelul de Securitate care apare în dosarul doamnei Doina Cornea a anchetat-o pe aceasta în februarie 1984 și a decis microfonarea intregii locuințe. (…) În dosarul doamnei Doina Cornea sunt 83 de ofițeri superiori din Securitate între care 12 generali (…) Domnul Ardelean nu figurează în acest dosar, dar dânsul era șeful Miliției în municipiul Cluj la vremea respectivă, în anii 80. Probabil că el a fost cel care l-a adus pe Cioloș, pe finul său în dispozitiv, pentru că știți că era totul pe bază de pile și relații și și-a protejat nepotul aducându-l în oraș, să nu facă armata cine știe pe unde”, a spus istoricul Marius Oprea, fost șef al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, miercuri seară, la Antena 3.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

