Prefectul de Harghita atacă în instanţă o hotărâre a Consiliului Local Sânmartin prin care se interzice accesul în cimitirul eroilor din Valea Uzului timp de 30 de zile.
„Vom pune capăt provocării cu închiderea cimitirului. Sperăm că va rămâne închis până când se va rezolva cazul. Vrem soluția pașnică, juridică!”, a scrie Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, pe Facebook.
La rândul său, prefectul Jean-Adrian Andrei afirmăc că decizia acestuia este una „ilegală”.
„Ieri (marţi – n.r.) am primit la sediul instituţiei, pentru a ne exercita atribuţia de tutelă administrativă, o hotărâre numărul 13 a Consiliul Local Sânmartin prin care Consiliul Local, ca şi autoritate deliberativă, a hotărât interzicerea accesului în cimitirul eroilor din Valea Uzului. Este foarte clar că, împreună cu colegii jurişti din Instituţia Prefectului am analizat şi ieri şi în această dimineaţă acest act administrativ, care, vă spun foarte clar, trebuie analizat strict din punct de vedere juridic, fără alte interpretări. De aceea, Instituţia Prefectului, eu personal consider că această hotărâre, acest act administrativ, nu este în concordanţă cu prevederile legale, deci este ilegal. În cursul zilei de astăzi vom face demersurile necesare pentru a demara o acţiune la instanţa de contencios administrativ pentru anularea acestei hotărâri, a acestui demers extrem de nesănătos şi care vine în contradicţie cu legea”, a declarat Jean-Adrian Andrei, potrivit Agerpres.
Scandalul a pornit după ce mai multe incidente au avut loc la cimitirul de la Valea Uzului, respectiv crucile amplasate în memoria eroilor români au fost acoperite cu saci negri de plastic, iar mai mulţi activişti români au susţinut că au fost agresaţi de extremişti maghiari.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

