Acad. Marius Porumb anunță că în data de 9 iulie 2019, la București, în Aula Academiei Române, care a devenit neîncăpătoare, s-a desfășurat lansarea monumentalei sinteze ”Arta din România, din preistorie în contemporaneitate” (vol. I-II), lucrare apărută la Editura Academiei Române în colaborare cu Editura Mega din Cluj Napoca. Evenimentul reprezintă o veritabilă sărbătoare a istoricilor și criticilor de artă din România. Realizare deosebită, sinteza artei românești va fi lansată joi 25 iulie 2019 orele 12.00, la Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca, în orașul în care a fost tipărită de către Editura Mega.
Sinteza privind Arta din România din preistorie în contemporaneitate vede lumina tiparului după 50 de ani de la apariția ultimului tratat de istoria artei, publicat de Institutul de Istoria Artei al Academiei Române la Editura Meridiane. Sinteza prezentă, redactată de peste 40 de autori, cei mai importanți cercetători ai domeniului, ce fac parte din elita istoriei și criticii de artă din România, este o realizare remarcabilă, cuprinzând în cele două volume peste 1500 pagini de text, peste 2200 de fotografii color, la care se adaugă desene, planuri și relevee, gravuri și fotografii istorice. Bogatul material ilustrează un excepțional tezaur artistic al României, cu numeroase aspecte ale realizărilor și performanelor artistice, documentate de cercetările din ultimele decenii, fenomenul artistic românesc remarcându-se printr-o superbă originalitate și o permanentă conexiune cu lumea europeană.
Cele două volume, încluse înr-o casetă, sunt o elegantă apariție editorială, vor contribui la o mai mare vizibilitate a cercetărilor de istoria artei, patronate de Academia Română, subliniind valoarea deosebită a patrimoniului cultural artistic din România. Valorificarea editorială a tezurului artistic românesc, este imperios necesară a fi susținută financiar de Banca Națională a României sau de alte instituții bancare, de fundațiile Academiei Române precum și de alte fundații culturale, așa cum o demonstrează exemplele nenumărate din alte țări europene, pentru care asemenea inițiative se constituie într-n titlu de glorie și de normal patriotism.
La realizarea lucrării am avut privilegiul de a activa într-un strâns și productiv parteneriat, cu distinsul meu coleg acad. Răzvan Theodorescu, cu care am pășit în 1993, în aceiași zi, în înaltul forum academic și de care mă leagă o veche prietenie. Coordonarea științifică a sintezei în două volume s-a realizat într-un total consens, având un permanent dialog cu autorii.
Cele două volume ale sintezei Arta din România au fost inițiate și concepute încă din primăvara anului 2017, fiind ulterior redactate și ilustrate cu imagini realizate de numeroși fotografi din țară și din străinătate, cărora le adresăm calde mulțumiri.
Textul monumentalei lucrări este semnat de un mare număr de autori, cunoscuți istorici și critici de artă, specialiști și experți ai domeniului, cărora coordonatorii și editorii le adresează întreaga gratitudine. Îmi este deosebit de plăcut să îmi exprim satisfacția, acum la această sărbătoare a istoricilor și criticilor de artă ce se desfășoară la Cluj-Napoca, și în semn de aleasă prețuire vă rog să îmi permiteți, în numele celor doi editori coordonatori, să adresez mulțumiri și felicitări autorilor și numeroșilor colaboratori: acad. Georgeta Stoica, prof. dr. Aurel Chiriac, dr. Georgiana Onoiu, acad. Mihai Bărbulescu, dr. Mihaela Sanda Salontai, dr. Daniela Dâmboiu, prof.dr. Tereza Sinigalia, dr. Constantin Ciobanu, dr. Marina Sabados, Ana Dobjanschi, Victor Simion, prof. dr. Corina Popa, dr. Ciprian Firea, dr. Dana Jenei, dr. Elena Dana Prioteasa, dr. Cristina Cojocaru, prof. dr. Cornel Tatai Baltă, prof. dr. András Kovács, dr. Ana Dumitran, dr. Iulia Mesea, dr. Grațiela Grigoriu, conf. dr. Mihaela Vlăsceanu, dr. Saveta Pop, prof.dr. arh. Sorin Vasilescu, prof. dr. Adrian-Silvan Ionescu, prof. dr. Ramona Novicov, dr. Alexandru Chituță, Prof. dr. Adriana Șotropa, dr. Ioana Vlasiu, dr. Corina Teacă, prof. dr. Cristian Robert Velescu, dr. Tiberiu Alexa, dr. Mariana Vida, dr. Ovidiu Prejmerean, dr. Raluca Iordănescu, dr. Dana Galanton, Vasile Radu, dr. Irina Cărăbaș, prof. dr. Adrian Guță.
Un gând special de mulțumire adresăm Editurii Academiei Române (director general acad. Dumitru Radu Popescu) și Editurii Mega din Cluj Napoca (director Cristian Sincovici), care a editat în condiții de excepție volumele.
Anul 1918 este anul Marii Uniri, când provinciile românești s-au reunit în hotarele firești al României moderne. România a împlinit în 2018 o sută de ani de țară europeană, cuprinzând în fruntariile sale pe aproape toți fii săi.
Cele două volume editate de Editura Academiei Române, în colaborare cu Editura Mega din Cluj Napoca, sub genericul Arta din România din preistorie în contemporaneitate, reprezintă simbolic chintesența cercetărilor de istoria artei, o frescă a evoluției și performanțelor fenomenului artistic din spațiul carpato-danubiano-pontic, care la ceas de sărbătoare al jubileului românesc, este ofranda istoricilor și criticilor de artă din România.
Radu Ștefan
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

