Istoricul Marius Oprea spune adevărul: În România serviciile secrete slujesc puterea și președintele nu cetățenii simpli

„Serviciul de Telecomunicații Speciale este o instituție specializată în frecat menta, mai puțin cînd e vorba de șpăgi/comisioane din banii cu care se clădesc vilele generalilor săi. STS-ul este de fapt fosta unitate ”R” a Securității, apărută pe 18 decembrie 1992, după ce a fost împănată cu ofițeri de armată și a ieșit de sub tutela MApN, pentru a deveni ”serviciu” de sine stătător. Unul dintre artizanii acestei situații privilegiate a fostului Serviciu „R” din Securitate este chiar fostul locțiitor al comandantului ei, Tiberiu Lopatiță, ajuns în perioada de tranziție a unității și a țării general și șef al STS, între 1995 și 1997. Nu este de mirare că pe site ul instituției nu se spune nimic despre apartenența structurii la fosta Securitate, ci doar că fostul Serviciu „R” a funcționat „în cadrul Ministerului de Interne”. Tudor Tănase, general, fost om de nădejde al Securității, reactivat și el de Ion Iliescu în funcția de director al STS a fost și un abonat la creditele preferențiale ale BANCOREX, pentru a și cumpăra un imobil. Prima lui misiune importantă, primită de la Iliescu, a fost inițierea și ”punerea în operă” a Hotărîrii CSAT nr. 0048 din 5 octombrie 1993, prin care s a aprobat ”reînnoirea convenției bilaterale româno ruse în domeniul legăturilor criptate telefonice și telegrafice internaționale” cu Moscova, prin care se refăcea ”firul roșu” dintre tovarășii din România și cei din fosta URSS. A urmat la conducerea STS ”tînăra speranță” Marcel Opriș, cel mai greu șef al STS vreme de 12 ani (din 2005 pînă în 2017). El a provenit din MApN, unde era șef al unei autostații la UM 02487, responsabilă de ”războiul psihologic” în zilele Revoluției”, a scris el.

Istoricul povestește și o experiență personală cu acest serviciu, în care i s-a explicat cum „se schimbă datele problemei” în funcție de cine apelează la STS.