Ion Cristoiu susține că o responsabili pentru situația de la Caracal sunt STS și președintele Iohannis

Distribuie articolul
Ion Cristoiu susține că o responsabili pentru situația de la Caracal sunt STS și președintele Iohannis, cel care este singura persoană cu putere de control asupra serviciului.

Ion Cristoiu acuză Serviciul de Transmisiuni Speciale (STS) pentru toată degringolada instituțională care a condus spre o concluzie nefericită în cazul criminalului de la Caracal. El susține că una dintre principalele cauze pentru lipsa de eficiență a STS este faptul că nu există niciun fel de control instituțional asupra serviciului și că acesta ar fi, de fapt, aservit președintelui Klaus Iohannis, de care depinde în totalitate.

„Este a doua oară când STS-ul comite o eroare vitală pentru viața, destinul unor oameni. Şi a nu ştiu câta oară când STS nu răspunde imediat aşa cum nu a răspuns nici în cazul acuzaţiilor privind fraudarea alegerilor prin soft. Asta spune că avem o problemă cu această instituţie militarizată din România, aşa cum sunt şi alte instituţii militarizate din România, care în alte ţări sunt civile.

SPP, serviciile secrete sunt militarizate şi principala consecinţă a acestei militarizări este lipsa de transparenţă absolută, de secret militar, pot să facă afaceri de corupţie, pot să încalce legea, nu răspund. Absenţa oricărui control, SPP, STS sunt controlate de Parlament. În Parlament, STS e controlat de nişte comisii parlamentare. Problema este că aceste instituţii depind de CSAT, depind direct de preşedinte

În ultimi 15 ani au devenit un fel de gardă pretoriană a preşedintelui şi şefii acestor instituţii, ai SPP şi STS se grăbesc să facă pe plac preşedintelui şi familiei sale. În consecinţă atâta timp cât şefii acestor instituţii răspund doar în faţa preşedintelui şi au protecţia preşedintelui, chiar complicitatea preşedintelui pentru că ele nu pot fi controlate, nu dau seamă nimănui”, a spus Cristoiu, conform stiripesurse.ro.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: