Distribuie articolul

Duminică, 20 octombrie 2019, ora 23:59 este ultima zi de vot pe domenii în cadrul procesului Bugetare participativă, ediția 2019. Toți cei care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj-Napoca și au împlinit vârsta de 18 ani, își pot exprima votul pentru proiectele preferate.

Reamintim clujenilor că au fost declarate eligibile 40 proiecte dintre cele 199 proiecte depuse de cetățeni pe platforma online, după cum urmează:

Alei, trotuare și zone pietonale: 10 proiecte
Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației: 6 proiecte
Spații verzi și locuri de joacă: 7 proiecte

Amenajare spații publice (mobilier urban, iluminat public etc.): 9 proiecte
Infrastructură educațională și culturală: 4 proiecte
Orașul digital: 4 proiecte

În această primă etapă de vot, fiecare cetățean are 6 voturi, câte un vot pentru fiecare dintre cele șase domenii, fiind supuse votului proiectele declarate eligibile de către Comisia tehnică de analiză din cadrul Primăriei, conform Regulamentului Procesului.

Procesul de vot are loc exclusiv online, prin intermediul platformei www.bugetareparticipativa.ro. Pentru a putea vota, este necesară crearea unui cont pe această platformă sau autentificarea, dacă există deja un cont creat. Doar persoanele care se află fizic în aria teritorială a municipiului Cluj-Napoca pot vota.

Cei care nu sunt familiarizați cu mediul online sau nu au momentan acces la internet, pot apela la biroul amenajat de către Primărie la Centrul de Cultură Urbană Casino în acest scop, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 13:00 – 17:00.

Etapa finală de vot va începe în data de 28 octombrie, conform calendarului procesului.

Informații suplimentare despre procesul Bugetare participativă:

Website: www.bugetareparticipativa.ro;
Email: bugetareparticipativa@primariaclujnapoca.ro;
Telefon: 0371 376 646 (de luni până vineri între orele 13.00-17.00)
Facebook: Bugetare participativa.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: