În seara zilei de 21 Decembrie 2019, zi în care s-au împlinit 30 de ani de la revoluția anticomunistă la Cluj-Napoca, membri Asociației Comunitatea Identitară România i-au comemorat pe cei împușcați în acele zile de armată la ordinele dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu.
Naționaliștii au afișat un banner cu mesajul: ”Mai bine idealist, decât marxist”, făcând referire la idealismul unor oameni ce și-au sacrificat viața pentru libertate și o Românie liberă de comunism în fața unui sistem mult mai puternic ca ei. Astăzi, chiar dacă revoluția a fost confiscată de foști comuniști ce conduc țara și acum, vinovații pentru crimele și abuzurile săvârșite înainte de 1989 nu au fost pedepsiți, comunismul este încă legal în România în timp ce mulți eroi anti-comuniști sunt interziși prin legi de inspirație totalitară, iar marxismul cultural importat din occident corupe tineretul, preferăm să rămânem idealiști decât să mergem împotriva lui Dumnezeu, a neamului, a familiei, a tradiției și astfel să ne trădăm principiile.
S-au aprins lumânări și s-au spus rugăciuni pentru cei căzuți atunci în fiecare din locurile unde au fost împușcați oameni la revoluția din Cluj: Hotelul Astoria, Piața Unirii, sensul giratoriu din cartierul Mărăști și stația de autobuz de lângă fosta fabrică de bere. Manifestarea a început la Monumentul Rezistenței Anticomuniste.
P.S. – Simbolul cenzurat în poze este un vechi simbol creștin și românesc, însă nu este acceptat de către poliția gândirii/facebook.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

