Distribuie articolul

Preşedintele american Donald Trump a comentat pe Twitter, aşa cum era de aşteptat, ştirea că apariţia lui de câteva secunde în filmul „Home Alone 2” a fost eliminată de Canadian Broadcast Center din raţiuni ce ţin de durata producţiei, scrie news.ro.

„Cred că Justin T (Trudeau, n.r.) nu apreciază că îl pun să plătească pentru NATO sau comerţ”, a fost un prim mesaj al lui trump. Preşedintele a revenit: „Filmul nu va mai fi la fel! (glumesc doar)”.

Canadian Broadcasting Corporation a spus că secvenţa din „Home Alone 2: Lost in New York” (1992) în care apare actualul preşedinte american a fost tăiată „pentru timp”, cu mult înainte de alegerile din 2016.

În acea secvenţă, Macaulay Culkin rătăceşte prin hotelul Plaza din New York şi se opreşte să întrebe: „Mă scuzaţi, unde este recepţia?”. Trump îi răspunde: „Pe culoar şi la stânga”. Aceasta este singura secvenţă din film în care apare Trump.

Un purtător de cuvânt al CBC a clarificat că secvenţa nu a fost singura dintre cele tăiate din raţiuni ce ţin de durată, având în vedere că nu erau cruciale în desfăşurarea acţiunii, şi că editarea a fost făcută în urmă cu cinci ani, înainte ca Trump să devină preşedinte.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: