Miercuri, 26 februarie 2020, parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca a fost gazda unei noi întâlniri cu elevii Școlii ,,Constantin Brâncuși” din oraș, în cadrul parteneriatului educațional ,,Bucuria întâlnirii cu Hristos”, încheiat între cele două instituții.
Elevii clasei a IV-a A, însoțiți de profesoara de religie Daniela Necula și învățătoarea Cecilia Pașca, au marcat Lăsatul Secului pentru Postul Sfintelor Paști printr-o activitate numită ,,Atelier de imagini religioase”. Cei mici au fost primiți de părintele Cornel Coprean, care le-a vorbit despre cum trebuie să postească, ce înseamnă adevăratul post care se referă nu numai la abținerea de la anumite bucate, dar și la efortul nostru de a deveni mai buni, mai iubitori de Hristos și de semeni, de părinți, de dascăli, de colegi, titrează Radio Renașterea.
A doua parte a întâlnirii s-a desfășurat în biblioteca parohiei. Aici copiii au fost îndemnați de dna prof. Daniela Necula să-și aleagă imagini religioase din biserică sau din cărțile prezentate (motive florale, pecetea de pe prescură, o fântână, chipul Maicii Domnului, Porumbelul-Duhul Sfânt), pe care ar dori ei să le așeze pe coperta unei cărți religioase, urmând ca în ora de religie, să realizeze desenul cerut, a precizat coordonatorul activităților din parohie, Marilena Asănică.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

