Distribuie articolul

Peste 300 de persoane din toată țara au participat duminică la protestul pentru apărarea limbii române organizat de Asociația „Calea Neamului”. Organizatorii resping Codul Administrativ pe care recent CCR l-a declarat constituțional. Ei susțin că, prin Codul Administrativ, limba maghiară devine a doua limbă oficială în stat prin extinderea folosirii ei de la nivel local, la nivel central, in deconcentrate si instituțiile din subordinea acestora. Se elimină totodată pragul de 20% pondere minorități nationale, pentru utilizarea limbii maghiare în administrația locală. In întreaga Transilvanie se va putea vorbi si în limba maghiară la nivelul administrației locale”.

”Dumnezeu ne-a ajutat din nou, 1 Martie a fost despre Limba Română singura stăpână! Sute de oameni au străbătut sute de kilometri pentru a veni în Capitală pentru a transmite mesajul unui Ideal: România trebuie să rămână un Stat NAȚIONAL cu o singură limbă oficială, limba română.
Voința noastră a fost auzită la cel mai înalt nivel în stat și a fost transmisă direct administrației prezidențiale reprezentată de domnul consilier de stat Gabriel Piscociu, care ne-a și primit în audiență transmitandu-ne ca Presedintele nu va promulga legea Codului Administrativ în forma sa din 2018, forma ce se regăsește și în textul Ordonanței de urgență a guvernului din 2019.

Este un mesaj deosebit de important mai ales pentru toți românii din întreaga Transilvanie.

Oamenii din întreaga țară s-au unit în jurul fraților lor din Arcul Carpatic atât prin reacția lor fantastică de pe rețelele de socializare cat si in stradă, la București, în 2018, 2019 și de 1 Martie 2020.

Limba Română a fost Martisorul nostru comun astăzi, sângele eroilor va rămâne veșnic pe zăpada munților și vailor noastre, ca un simbol al mesajului bunicilor și strabunicilor noștri:

Pe aici nu se trece!
Doamne ajută fraților!” a declarat Mihai Târnoveanu la manifestare.

Asociația „Calea Neamului” a organizat, duminică, 1 martie, începând cu ora 17:00, la Palatul Cotroceni, la statuia „Leul”, o adunare publică al cărei scop este apărarea limbii române ca singură limbă oficială în România, potrivit unui comunicat al asociației. Totodată, Asociația solicită președintelui Iohannis să respingă Legea de aprobare a OUG 57/2019 prin care limba maghiară devine în mod neconstituțional a doua limbă oficială în stat.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: