În Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul), 29 martie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în sobor restrâns de preoți și diaconi.
Din soborul slujitor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, și decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, vorbind despre puterea credinței.
„În aceste timpuri speciale suntem chemați la conștientizarea credinței noastre, suntem chemați să facem un exercițiu lucid asupra a cine suntem și care este locul nostru în această lume. Suntem chemați să ne recalculăm ierarhiile noastre, uneori prea omenești, în favoarea lucrurilor esențiale.”
„Dacă cineva este în stare să creadă, atunci totul este cu putință. Hristos este Cel care lucrează în mine. De aceea, prin orice mijloace, mai ales în aceste vremuri, e nevoie să Îl aducem pe Hristos în noi, să intre odată cu respirația noastră, cu mâncarea pe care o consumăm, cu imaginile pe care le vedem, cu lectura pe care o avem, cu cuvintele pe care le rostim, cu comportamentele pe care le facem… Hristos să fie piatra cea din capul unghiului, pe care ne construim orice edificiu, pe care ne așezăm siguranța noastră în aceste vremuri mișcătoare, nesigure. Evanghelia de astăzi ne arată acest lucru.”, a spus PS Benedict.
În cadrul omiliei, Episcopul-vicar a afirmat că răul nu poate fi vindecat decât prin prezența lui Hristos.
„Acum, mai mult ca oricând, lumea are nevoie de Hristos. Evanghelia ne învață acest lucru astăzi: că răul nu poate fi vindecat decât prin prezența lui Hristos. Postul capătă această semnificație: ca așteptare, chemarea lui Hristos; iar rugăciunea ca și chemare neîncetată a numelui lui Hristos.”
„Hristos ne pune în față acest exercițiu al credinței, iar noi stăm înaintea lui Hristos cu vulnerabilitățile noastre și ne rugăm Lui având această încredere, fie ea și șubredă, că El este Cel care ne poate scoate din aceste vremuri de restriște.”, a adăugat Preasfințitul Benedict.
Răspunsurile liturgice au fost date de cântăreții Catedralei Mitropolitane, titrează Radio Renașterea.
La finalul slujbei, ierarhul a citit rugăciunea specială pentru încetarea noii pandemii.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

