Preotul din Cluj-Napoca care a organizat o slujbă religioasă în Vinerea Mare la o biserică din cartierul Mănăştur, cel mai mare din oraş, la care au asistat câteva zeci de persoane, a fost amendat de poliţişti cu 2.000 de lei pentru încălcarea unei ordonanţe militare.
Reprezentanţii Poliției Cluj au declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că urmează să fie identificate şi persoanele care au participat la slujba respectivă.
„Preotul unei biserici din Cluj-Napoca a fost amendat de poliţişti cu suma de 2.000 de lei pentru încălcarea prevederilor unei ordonanţe militare care interzice prezenţa credincioşilor în biserică la oficierea slujbelor religioase. În cadrul verificărilor care au loc vor fi identificate toate persoanele care au participat, vineri seara, la slujba religioasă pentru luarea măsurilor legale faţă de acestea”, au spus reprezentanţii poliţiei clujene.
Preotul oficiază la biserica ”Sf. Ioan Gură de Aur” din cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca.
Plângerea a fost făcută de deputatul USR, Ungureanu. Numeroși credincioși se întreabă dacă a început prigoana?
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

