Turiștii bulgari au fost întotdeauna piața numărul 1, dar sperăm să avem și străini, a anunțat ministrul turismului de la Sofia.
„Lucrăm la diferite scenarii, vrem să începem sezonul la data de 1 iunie, sper să putem întâmpina și străini”, a declarat, pentru postul de televiziune bTv, ministrul bulgar al turismului, Nikolina Anghelkova.
Ea a precizat că „plajele vor fi pregătite la data de 1 iunie, pentru că așa prevede contractul și legea. Sper să putem începe încă de la această dată”.
„Spunem în permanență că bulgarii sunt pe primul loc privind măsurile pe care le-am luat pentru a avea cel puțin un sezon turistic estival întârziat. Bulgarii au fost întotdeauna piața numărul 1, cea pe care ne bazăm în ceea ce privește turismul. Am oferit posibilitatea ca cei care închiriază și concesionarii să își exprime pozițiile. Am primit sprijin din partea tuturor primarilor localităților de pe litoralul nostru, suntem împreună în această situație grea. Aceasta este o măsură temporară grea, dar cred că va fi funcțională”, a declarat ministrul Anghelkova.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

