Proiectul de cercetare „COVID-19 RoEIM” referitor la impactul economic al noului coronavirus, dezvoltat de Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, a fost premiat la o competiţie internaţională.
„Portalul pentru monitorizarea impactului pandemiei de COVID-19 asupra economiei, creat de cercetătorii Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, a fost premiat recent în cadrul competiţiei internaţionale cu tema Flattening the Curve: COVID-19 Data Challenge, organizată de QED Group şi Center for Global Data Visualization (CGDV) şi sprijinită de Georgetown University din Washington DC (SUA). Competiţia a fost deschisă studenţilor şi profesioniştilor din mediile academic şi privat din întreaga lume, fiind înscrise peste 90 de proiecte de analiză şi vizualizare a datelor legate de pandemie în aproape 40 de ţări”, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de UBB.
Portalul creat de cercetătorii UBB, denumit „COVID-19 – Romanian Economic Impact Monitor” (COVID-19 RoEIM), a obţinut menţiune (Honorable Mention) la categoria Professionals.
„Proiectul a fost realizat de o echipă formată din Bálint Csaba, Csala Dénes – cadru didactic asociat, conf. univ. dr. Nagy Bálint Zsolt, lect. univ. dr. Rácz Béla-Gergely şi Csíki Ottó – student masterand, coordonaţi de prof. univ. dr. Szász Levente. Rezultatele proiectului de cercetare pot fi consultate în timp real pe platforma online COVID-19 RoEIM (econ.ubbcluj.ro/coronavirus), iar informaţiile sunt disponibile în limbile română, maghiară şi engleză”, se mai arată în comunicat. AGERPRES
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

