Dacă pentru marea majoritate pandemia a generat probleme financiare nu același lucru se poate spune despre multimiliardarii lumii, inclusiv pentru Bill Gates, fondatorul Microsoft. Și toate acestea în contextul în care Gates s-a retras de la conducerea companiei și recent chiar din board-ul acesteia.
Bill Gates s-a implicat puternic în lupta împotriva pandemiei de coronavirus încă de la începutul acesteia. În luna mai acesta declara că Fundația Gates, cea mai mare fundație privată la nivel mondial, va dona nu mai puțin de 300 de milioane de dolari pentru tratamente, detecție și obținerea unui vaccin împotriva COVID-19.
Cu toate aceste donații însă, averea sa a crescut, în timpul pandemiei și chiar dacă nu la fel de spectaculos ca în cazul altor multimiliardari, a fost totuși un plus consistent. Astfel, conform datelor Bloomberg, averea lui Bill Gates a crescut de la începutul anului cu 8,39 miliarde de dolari ajungând la 121 de miliarde de dolari. Deși pare o sumă enormă, aceasta pare „mărunțiș” în fața sumei de 80 de miliarde de dolari câștigate de Jeff Bezos, fondatorul Amazon, sau a celor peste 62 de miliarde de dolari câștigați de patronul Tesla, Elon Musk.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

