Distribuie articolul


Decizie luată de magistrații Curții de Apel Brașov, care au respins recursul Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC) împotriva sentinței Tribunalului Covasna, care la rândul său a respins acțiunea ADEC împotriva primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, în cazul drapelului României de pe turla Primăriei Sfântu Gheorghe.

Antal Arpad, primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, a fost acționat în instanță în luna decembrie a anului 2018 de către ADEC, solicitând să rearboreze drapelul național al României pe turla primăriei, după ce în anul 2015 edilul a îndepărtat acest simbol național arborat timp de 20 de ani pe turla primăriei, conform siteului dantanasa.ro.

Conform sursei citate, ADEC a solicitat public, în anul 2019, conducerii Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Prefecturii Covasna și Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș să se implice în acest dosar însă oficialii instituțiilor amintite au refuzat.

Sentința Tribunalului Covasna suna astfel: „Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), prin reprezentant legal Dan Tanasă, în calitate de preşedinte, în contradictoriu cu pârâtul primarul municipiului Sfântu Gheorghe. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs care se va depune la Tribunalul Covasna, în termen de 15 zile de la comunicare”.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: