Deputatul PMP de Iași Petru Movilă susţine deschiderea pelerinajului de la Sfânta Cuvioasa Parascheva şi consideră că regulile de distanţare socială şi purtarea măştii de protecţie la Mitropolie sunt măsuri ce se pot aplica pentru toţi pelerinii și s-ar putea evita o infectare în masă, conform Mediafax.
„Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva trebuie deschis pentru toți pelerinii, indiferent de unde vin aceștia. Regulile privind distanțarea socială și purtarea măștii la rând la Mitropolie se pot aplică pentru toți pelerinii, indiferent de unde vin”, scrie pe Facebook Petru Movilă..
El mai susține că sunt credincioși care așteaptă din an în an acest pelerinaj, „iar ei merită ajutați și susținuți”.
„Noi ieșenii, ortodocșii, creștinii, trebuie să arătăm că tradiția, credință există indiferent de ce se întâmplă”, conchide Movilă.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași a decis, marți seară, că Arhiepiscopia Iașilor va stabili un perimetru delimitat pentru Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în care va fi permis accesul doar pentru pelerinii care au domiciliul sau reședința în municipiul Iași. În perimetrul respectiv trebuie păstrată distanța de minim 1,5 m între persoane, purtarea măștii de protecție este obligatorie, iar pelerinii nu pot avea contact cu racla cu Moaștele Sfintei Parascheva.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

