Dan Petrescu a anunțat la finalul partidei dintre CFR Cluj și Gaz Metan, terminată cu victoria celor din Mediaș, scor 2-1, că se retrage din fruntea echipei.
Dan Petrescu a răbufnit și a anunțat că pleacă de la CFR Cluj, nemulțumit fiind, de fapt, de conducerea echipei. Nemulțumirea, conform declarațiilor oferite de tehnician, a survenit din două motive: că nu i s-a asigurat un arbitraj corect și că nu i-au fost aduși jucătorii doriți și, astfel, are un lot subțire.
„Nici eu nu mai vreau să stau la echipă, că sigur nu avem nicio șansă. După meciul cu Roma, vine pauza și vreau să plec și eu. M-am săturat! Mă duc, gata! Îmi iau la revedere de la toată lumea.
Vreau să-mi iau și eu o pauză, că nu mai pot. Să vină altcineva să facă față la tot, nu numai la arbitraj, că nu numai asta e problema. Să vină altcineva și să mă lase pe mine să mă mai odihnesc.
Oricum, nu trebuie să dăm noi vina pe arbitri, că am ratat și noi ca proștii. Cu arbitrii eu știu că nu avem nicio șansă anul ăsta, așa că nu mai are rost să mai mergem pe la meciuri.
Nu știu nimic, eu văd, eu văd! Eu vreau ca echipa să se prezinte după pauza competițională, dar cu alt antrenor, să facă performanță, că eu nu mai pot să fac performanță în România.
Trebuie să îmi caut de lucru, sincer. Da, am o clauză. Și dacă am o clauză și nu mai pot să antrenez, ce să fac? Să antrenez cu clauza în mână?”, a spus Dan Petrescu la finalul partidei dintre CFR Cluj și Gaz Metan.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

