Distribuie articolul

 

Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere ce vizează două sectoare ale drumului județean 103Z Sălicea (DJ 107R) – Micești – Tureni (DJ 103G).

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: “Importanța acestui nou drum județean, recent preluat în administrare, e dată de faptul că el străbate o zonă cu numeroase obiective de agrement. Totodată, acesta deschide o nouă rută în transportul județean, legând două zone între care deplasarea era mult mai dificilă anterior preluării și îmbunătățirii considerabile a drumului de către Consiliul Județean“.

Astfel, pe sectorul de drum cuprins între pozițiile kilometrice 4+000 și 9+475 se află în plină derulare lucrări de reprofilare cu adaos de piatră spartă și de așternere de strat de piatră cu cilindrare. Anterior, pe acest tronson au fost realizate șanțuri, a fost lărgită calea de rulare, în anumite zone, și au fost executate defrișări și tăieri de vegetație în vederea asigurării frontului de lucru.

În același timp, pe sectorul cuprins între pozițiile kilometrice 9+475 și 18+975 au fost recent finalizate o serie de operațiuni constând în plombări și burdușiri. La finalul acestor lucrări urmează ca pe ambele sectoare să fie turnat covor asfaltic, astfel încât drumul județean 103 Z să fie integral asfaltat.

Anterior, în cursul lunii august a acestui an, Consiliul Județean a finalizat asfaltarea unui alt sector al acestui drum, cuprins între localitatea Sălicea, mai exact intersecția cu drumul județean 107R și kilometrul 2+350 al drumului județean 103Z.

Radu Ștefan

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: