Peste 66% dintre profesorii care au participat la un sondaj online susțin redeschiderea școlilor. 56% dintre ei au încredere că, indiferent de modul de predare, vor reuși să parcurgă întreaga materie
Peste 66% dintre profesorii participanți la un sondaj online susțin redeschiderea școlilor, mai mult de 50% dintre ei își doresc să desfășoare cursuri offline, iar 21% sunt de părere că, la ora actuală, sistemul hibrid ar funcționa mai bine în scenariul roșu, în contextul pandemic, arată rezultatele unui chestionar realizat de organizaționala educațională SuperTeach, în rândul a peste 1.500 de cadre didactice.
Peste 66% dintre profesorii care au răspuns chestionarului SuperTeach susțin redeschiderea școlilor din țară, aflate în prezent în scenariul roșu, motivând că “educația este un element important în economia țării”.
De asemenea, 53.7% dintre dascăli spun că și-ar dori să se întoarcă la predarea offline, în detrimentul celei online, în timp ce 21% dintre ei consideră că regimul hibrid de școală ar fi o variantă mai bună decât actuala situație, cea în care elevii urmează cursuri online.
La întrebările organizației SuperTeach au răspuns 1.542 de cadre didactice din toate județele țării, 96% dintre acestea predând în școli de stat din mediul urban – 76%. Chestionarul online a fost aplicat profesorilor din comunitatea SuperTeach, în perioada 9-12 noiembrie a.c., și a avut ca obiectiv evidențierea percepției acestora asupra școlii online, în special identificarea celor mai mari provocări cu care profesorii se confruntă în scenariul roșu de școală.
„Ne bucurăm că profesorii susțin deschiderea școlilor, în ciuda riscurilor implicate și a greutăților de a face ore în condițiile actuale.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

