Distribuie articolul

Un proiect de lege pentru declararea Preotului Aurel Munteanu drept erou și martir al națiunii române se află înregistrat la Senat pentru dezbatere, informează Agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române.

Inițiativa reprezintă un omagiu „pentru prodigioasa sa activitate culturală, națională, socială și ecleziastică în zona Huedinului și a Munților Vlădeasa din județul Cluj, precum și pentru martiriul suferit în data de 10 septembrie 1940, când a fost linșat și ucis în bătaie în Piața Mare din orașul Huedin, căzând victimă regimului maghiar horthist instalat în nordul Transilvaniei după Dictatul de la Viena”.

„Doar când ne gândim la acest sfârșit tragic al unui soț, tată și păstor ne înfiorăm, ne cutremurăm și sperăm că așa ceva nu se va repeta niciodată! Și totuși, trăim vremuri în care auzim adesea prin mass-media despre asemenea cruzimi, crime odioase și martirizări în țări din Africa și Asia, pe care le catalogăm drept ‹lumea a treia›. Totodată, ne întrebăm, și e firesc să o facem, cum s-a putut întampla așa ceva?”, se precizează în expunerea de motive.

„În cazul morții protopopului Munteanu, lucrurile sunt cât se poate de simple: spiritul revanșard, hrănit de o ură motivată etnic și confesional, a curmat cu bestialitate viața protopopului român”.

Inițiatorul proiectului de lege este senatorul Vasile-Cristian Lungu, titrează Radio Renașterea.

Părintele Protopop Aurel Munteanu – 80 de ani de la martiriu (10 septembrie 1940)

În 10 septembrie 2020 s-au împlinit 80 de ani de la martiriul protoiereului Aurel Munteanul. Cu prilejul comemorării, la Editura Renașterea a fost publicată lucrarea „Protopopul Aurel Munteanu (1882-1940), martir al poporului român și mucenic al Bisericii Ortodoxe”, semnată de Dr. Mircea Gheorghe Abrudan.

Napocanews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: