Poemul Zilei: „Doamne, când a trecut atâta vreme

          31 de ani de la Revoluția Română


  Din clipele, acelea, eroice și grele?

  Eroii noștri ajunși stindard și steme,

  Veghează astăzi din lumina unei stele.



  Doamne, când a trecut atâta timp?

  Ca arborii retezați în două

  Eroii noștri poartă pe umeri noul Olimp

  Și cerul libertății cu sclipiri de rouă.



  Ninge arhaic peste Cluj, peste morminte,

  “Stâlpii împușcați” vibrează a dor,

  Tinerii noștri rămân în cuvinte

  Ne pun aripi de vise pentru zbor.



  Ninge ca în balade peste burgul tăcut

  Peste monumentele de bronz și plânge

  Frigul iernii ce-i este armă și scut

  Când zăpada păstrează amintirea sclipirilor de sânge.



  Faptele eroilor prin timp se-ntemeiază

  Cum înțelepciunea în taina lui Iisus

  În acest mileniu, rotund, în amiază

  Crucea noastră, prin ei, urcă mai sus.



  În drumul meu de faptă pe poteci de gând

  Mă întorc la voi, cuvânt fără hotar,

  Cum se întoarce roua în iarbă lăcrimând

  Și-n dorul ei de casă, corabia de far.



  Vă plâng mamele, logodnicele și frații,

  Sevele toamnei în lut pe dedesubt,

  Și ochii ațintiți în viitor ai unei nații

  Lanțurile dictaturii cu voi le-au rupt.



  Ninge peste Cluj cu ambiguă lumină,

  Noi vărsăm ochii înapoi,

  Închiși în sine ca seva în tulpină

  Cum moartea naște dintre noi eroi.



  Din eroismul vostru, vecin cu învierea,

  Ne bucurăm de libertate și selectiv

  Lăsăm mileniu să ne lumineze tăcerea

  Când veșnicia voastră e-un dor definitiv.



  Se aude timpul cum dreptate cată

  În lumina bronzului ce tot suie,

  Eroii cu dalta dragostei de țară, dintr-odată,

  Se cioplesc în noi veșnică statuie.”         

Al.Florin ŢENE