Zeci de polițiști clujeni au protestat joi în ultima zi din an față de decizia Guvernului de înghețare a salariilor, protestul având loc loc în fața Prefecturii Cluj.
Aceștia au avut afișe cu mesaje precum ”Nu bine a ieșit vaccinul, și v-ați arătat veninul”, ”Vrem salarizare, nu discriminare” și au scandat ”Mincinoșii” la adresa guvernanților.
Unul dintre liderii de sindicat ai polițiștilor a spus că poliţiştii au rămas fraierii sistemului bugetar, care nu au beneficiat de nicio măsură compensatorie pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă.
”Am executat în ultimele 8 luni toate misiunile legate de pandemie fără să pună condiţii, au efectuate sute de ore suplimentare. În această perioadă și-au pierdut viața 30 dintre cei 12.000 salariați ai MAI infectați cu Covid-19”, a spus acesta.
Un alt lider de sindicat a avertozat că în luna ianuarie, s-ar putea opri activitatea suplimentară în penitenciare ceea ce va duce la blocaje în asigurarea pazei acestora.
Radu Ștefan
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

