Distribuie articolul

CFR Cluj a învins-o pe Chindia Târgovişte cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, în deplasare, la Ploieşti, în ultimul meci din etapa a 20-a a Ligii I de fotbal.

Unicul gol al partidei a fost reuşit de Adrian Păun (52 – penalty), după un presupus henţ al lui Andrei Piţian, dezechilibrat la un duel cu Paulo Vinicius.

Chindia a fost privată de un penalty în min. 58, când fundaşul Syam Ben Youssef l-a lovit cu cotul în figură pe Piţian.

Ambele echipe au avut ocazii bune de gol, gazdele prin Daniel Florea (66) şi Marco Dulca (75 – bară), iar CFR prin Ovidiu Hoban (74).

Chindia a încheiat o serie de opt meciuri consecutive fără înfrângere, trei victorii şi cinci egaluri.

CFR nu a mai pierdut de nouă etape, în care are şapte victorii şi două egaluri.

În tur, scorul a fost egal, 0-0.

AFC Chindia Târgovişte – FC CFR 1907 Cluj 0-1 (0-0), Stadion ”Ilie Oană” – Ploieşti
A marcat: Adrian Păun (52 – penalty).
Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa/Prahova); arbitru de rezervă: Bogdan Dumitrache (Bucureşti)
Observatori: Adrian Vidan (Bucureşti) – CCA, Paul Mincu (Bucureşti) – LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

NapocaNews, Foto: GSP

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: