Comisia Națională de Vaccinare a Austriei le-a recomandat luni autorităților sanitare ale acestei țări să administreze vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca/Oxford numai persoanelor cu vârste între 18 și 65 de ani, potrivit televiziunii publice ORF, preluate de agenția EFE și de Știri pe Surse.
„Datele privind imunitatea și securitatea sunt comparabile cu cele ale oamenilor mai tineri. Dar, din cauza dimensiunii reduse a eșantionului (în testele clinice), nu putem confirma cu siguranță eficacitatea (vaccinului AstraZeneca) pentru această grupă de vârstă”, explică într-un comunicat comisia austriacă, potrivit Agerpres.
Și în Germania comisia de vaccinare (STIKO) și-a reiterat vineri recomandarea ca vaccinul AstraZeneca să nu fie administrat persoanelor cu vârste de peste 64 de ani.
„Ținând cont de datele disponibile, vaccinul (AstraZeneca) nu este recomandat la ora actuală decât persoanelor cu vârste între 18 și 64 de ani (…) Nu există suficiente date pentru a ne pronunța asupra eficacității vaccinului la persoanele cu vârste de la 65 de ani în sus”, au motivat experții germani.
Și autoritatea sanitară din Marea Britanie, țară unde serul AstraZeneca este deja administrat populației, recunoaște că, în prezent, există puține date despre nivelul precis al protecției oferite de acest vaccin persoanelor vârstnice.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

