O asistentă medicală de la Spitalul „Marius Nasta” din București a murit după doza de rapel. Se pare că femeia avea până în 35 de ani și lucra pe secția ATI, potrivit România TV.
În momentul de față nu se cunoaște cu exactitate cauza decesului și nici dacă aceasta avea comorbidități.
Anumite surse medicale au transmis că femei avea 55 de ani, nu 35 și era angajata spitalului pe o perioadă determinată. În data de 21 ianuarie, femeia a făcut doza de rapel, iar o săptămână mai târziu a decedat. În acest moment se așteaptă răspunsul medicilor legiști.
Ministerul Sănătății a declarat următoarele:
„Cu privire la cazul asistentei medicale decedate facem următoarele precizări:
Asistentă medicală, în vârstă de 55 de ani, a fost vaccinată la 21 ianuarie a.c. cu doza de rapel și a decedat la 28 ianuarie a.c.
Menționăm că nu au existat reacții adverse nici după prima doză de vaccin, nici după rapel.
Cauzele decesului vor fi stabilite de către Institutul de Medicină Legală. Pentru corecta informare a opiniei publice vom reveni cu precizări în momentul în care vom avea rezultatele preliminare ale autopsiei.”, a declarat Ministerul Sănătății.
Deocamdată, reprezentanții spitalului declară că certificatul medico-legal nu a fost obținut de instituție pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului. Pe surse, s-a aflat că pe certificatul de deces e specificat că nu se cunoaște cauza decesului.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

