În viață ai parte de câteva întâlniri exemplare. Una dintre ele este cu un erou, iar ca orice erou autentic, un om de o mare modestie, plin de umor, care se predă prietenilor și comunității fără rest. Îl cheamă simplu: Marcel Petrișor. Sau „Dom’ Profesor” (a fost profesor de limba franceză la liceul „Iulia Hașdeu”), cei foarte intimi spunându-i Nea Marcel – chestiune care arată lipsa lui completă de mofturi.
A făcut aproape 13 ani de pușcărie, în două etape, cea de-a doua cuprinzând odioasa Casimca din Jilava, unde am avut privilegiul să-l filmez.
Ca să vă dați seama de puterea lui, intra în această hrubă monstruoasă scobită în pământ, o închisoare în închisoare – „Corabia morții”, cum a denumit-o colegul de celulă și bunul său prieten Pr. Gheorghe Calciu – din care este un miracol că ar fi scăpat cineva viu. După doi ani, din 16 oameni tineri, au ieșit vii doar 5.
I-am mărturisit uluit, în clipele după ce am ieșit din celulele ermetice, fără geamuri, fără aer: „Dom’ Profesor, cred că aici m-aș fi curățat în câteva luni…” La care dumnealui ce-mi spune, cu haz: „Măi Capsali, cu atâția copii câți ai tu acasă, eu aș fi rezistat și mai puțin!” Sigur că am zâmbit: „Haideți, Dom’ Profesor…” La care Marcel Petrișor, mă repede pe un ton serios: „Ascultă-mă ce-ți spun!”
Așa este Marcel Petrișor, omul care pe la 85 de ani se plângea că nu mai poate să care un sac de ciment, la casa lui din Ocișor, urcând povârnișul, fără să mai ia pauze, cum se întâmpla până atunci.
La întrebarea dintr-un interviu, „De ce a fost comunismul mult mai al dracului în România decât în alte zone ale lumii?” Marcel Petrișor a replicat:
„Răspunsul e simplu: pentru că şi noi, opozanţii comuniştilor, am fost foarte ai dracu’! Nicăieri în lume, comunismul nu a întâmpinat o rezistenţă mai puternică. Gândiţi-vă doar că România a fost singura ţară care a avut rezistenţă anticomunistă în munţi, deşi se afla sub ocupaţia armatei sovietice. Asta spune foarte multe”.
Marcel Petrișor a trecut lunile trecute printr-o formă gravă a coronavirusului. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, a trecut și peste acest obstacol, peste care nu trec alții cu mult mai tineri.
Iată-l ajuns astăzi la 91 de ani, vârstă de Patriarh. Și chiar asta este acum, unul dintre Patriarhii Demnității Românești, la care ar trebui să ne plecăm și să ne raportăm, ca să ne vedem măsura.
Doamne, ce oameni ne-ai lăsat să cunoaștem și ce nevrednici de ei suntem!
Iulian Capsali
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

